S********* R***** D* R*************
Intimat ReclamantS* E****** S**
Apelant PârâtAdmite apelul declarat de apelanta SC E SRL, în contradictoriu cu intimata S R R, împotriva sentinţei civile nr. 10617/2013 pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 7014/211/2013, pe care o schimbă în tot, în sensul că: Respinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S R R în contradictoriu cu pârâta SC E SRL, având ca obiect pretenţii. Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 ianuarie 2015.
Hotarare 29/2015 din 12.01.2015Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj de soluţionare a apelului, invocată din oficiu şi, în consecinţă: Declină competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelanta SC E. SRL în contradictoriu cu intimata S. R. R. împotriva sentinţei civile nr. 10617/05.07.2013 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 7014/211/2013 în favoarea Tribunalului Cluj. Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi dispune sesizarea Curţii de Apel Cluj, Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal spre soluţionarea regulatorului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 aprilie 2014.
Hotarare 244/2014 din 28.04.2014