Dosar 7028/86/2014 din 10.10.2014

luarea de mită (art.289 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7028/86/2014
Data dosar:
10.10.2014
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
luarea de mită (art.289 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.10.2017 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Condamnare

    Respinge propunerea de schimbare a încadrării juridice, invocată de reprezentantul Ministerului Public a faptelor pentru care inculpatul F***** N*** a fost trimis în judecată, din 4 infracţiuni de influenţare a declaraţiilor, fapte prev. şi ped. de art. 272 Cod penal, din care 3 infracţiuni cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal într-o singură infracţiune de influenţare a declaraţiilor, fapte prev. şi ped. de art. 272 Cod penal aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, ca neîntemeiată. 1. Condamnă inculpatul F***** N***, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal de la 1968 rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, art. 5 Cod penal, cu referire la decizia nr. 7/2016 a I.C.C.J., cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal de la 1968 şi art. 76 alin.1 lit. c Cod penal de la 1968 (prin recalificarea faptei pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplic. art. 35 Cod penal), art. 10 din Legea 187/2012 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal (6 acte materiale – martor denunţător Pascari Angela). Potrivit art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal cu referire la art. 65 alin.2 Cod penal de la 1968, aplică inculpatului pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 (trei) ani . În baza art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). 2. Condamnă inculpatul F***** N***, la o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal de la 1968 rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, art. 5 Cod penal, cu referire la decizia nr. 7/2016 a I.C.C.J., cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal de la 1968 şi art. 76 alin.1 lit. c Cod penal de la 1968 (prin recalificarea faptei pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplic. art. 35 Cod penal), art. 10 din Legea 187/2012 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal (24 acte materiale – martor denunţător Olariu Cezar Andrei). Potrivit art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal cu referire la art. 65 alin.2 Cod penal de la 1968, aplică inculpatului pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 (trei) ani . În baza art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). 3. Condamnă inculpatul F***** N***, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal de la 1968 rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, art. 5 Cod penal, cu referire la decizia nr. 7/2016 a I.C.C.J., cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal de la 1968 şi art. 76 alin.1 lit. c Cod penal de la 1968 (prin recalificarea faptei pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplic. art. 35 Cod penal), art. 10 din Legea 187/2012 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal (8 acte materiale – martor denunţător Adochiţei Cristian Marius). Potrivit art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal cu referire la art. 65 alin.2 Cod penal de la 1968, aplică inculpatului pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 (trei) ani . În baza art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). 4. Condamnă inculpatul F***** N***, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1, 2 Cod penal de la 1968 rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, art. 5 Cod penal, cu referire la decizia nr. 7/2016 a I.C.C.J., cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a Cod penal de la 1968 şi art. 76 alin.1 lit. c Cod penal de la 1968 (prin recalificarea faptei pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplic. art. 35 Cod penal), art. 10 din Legea 187/2012 cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal (8 acte materiale – martor denunţător Voloc Marian). Potrivit art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal cu referire la art. 65 alin.2 Cod penal de la 1968, aplică inculpatului pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de 3 (trei) ani . În baza art. 12 alin.1 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2012 privind Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). 5. În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului F***** N*** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încercarea de a determina mărturia mincinoasă prev. de art. 261 din Cod penal de la 1968 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1968, art. 5 Cod penal cu referire la decizia nr. 7/2016 a I.C.C.J., (prin recalificarea faptei pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată de influenţarea declaraţiilor, prevăzută de art. 272 Cod penal), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, conform art. 140 alin. (4) Cod penal de la 1968 (în vigoare la data faptelor - publicat în M.Of. Nr. 440/12.06.2008, în vigoare la data de 1 septembrie 2009) cu aplicare art.5 Cod penal (denunţător Pascari Angela) 6. În temeiul art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a-I-a Cod procedură penală, achită pe inculpatul F***** N***, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 din Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal (denunţător Nădejde Daniel). 7. În temeiul art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a-I-a Cod procedură penală, achită pe inculpatul F***** N***, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 din Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal (denunţător Crăciun Radu). 8. În temeiul art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a-I-a Cod procedură penală, achită pe inculpatul F***** N***, pentru săvârşirea infracţiunii de influenţarea declaraţiilor prev. de art. 272 din Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal. (denunţător Hetriuc Cezar). 9. În temeiul art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a - I - a Cod procedură penală, achită pe inculpatul F***** N***, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la abuz în serviciu prev. de art.32 din Cod penal rap la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În temeiul art.33 lit. a şi art.34 alin. 1 lit. b Cod penal de la 1968 cu aplicarea art.5 Cod Penal, cu referire la decizia nr. 7/2016 a I.C.C.J., constată că infracţiunile sunt concurente şi contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea - de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 1 şi 2 Cod penal de la 1968, se interzic inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal de la 1968 (de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie; în temeiul art. 64 alin. 1, 2 Cod penal de la 1968 cu referire la art. 65 alin. 2 Cod penal de la 1968 se interzic inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Vechiul Cod penal (de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani. În temeiul art. 86/1 alin.1 şi 2 Cod penal de la 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe o durată de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni, ce va constitui termen de încercare pentru inculpat, calculat în conformitate cu prevederile art. 86/2 Cod penal de la 1968; în baza art. 71 al. 1 şi 5 Cod penal de la 1968, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale va fi suspendată şi executarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal de la 1968. Potrivit art.86/3 alin.1 şi 2 Cod penal de la 1968, pe durata termenului de încercare, inculpatul urmează a se supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, conform programului ce urmează a-i fi stabilit; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Datele prevăzute la lit. b), c) şi d) se vor comunica serviciului anterior stabilit. În temeiul art. 15, 16 din Legea 187/2012 de punere în aplicare a Codului Penal raportat la art. 359 Cod procedură penală de la 1968, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev de art. 86/4 alin.1 cu trimitere la art. 83 Cod penal de la 1968 şi art. 86/4 alin. 2 Cod penal de la 1968 (săvârşirea din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, respectiv nerespectarea măsurilor de supraveghere). Constată că inculpatul F***** N*** a fost reţinut pentru 24 de ore în data de 19.07.2014, iar ulterior arestat preventiv în perioada 19.07.2014 – 17.10.2014. În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată prin încheierea nr. 64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7028/86/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.03.2015, menţinută ulterior şi modificată prin încheierea din 27.03.2017, faţă de inculpatul F***** N***, menţinută succesiv. În baza art.254 alin. 3 Cod penal de la 1968 confiscă de la inculpatul F***** N*** suma de 7300 dolari echivalent în lei la data plăţii şi suma de 900 lei, reprezentând obiectul luării de mită. Potrivit art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 249 alin. 4 Cod procedură penală ridică măsura asiguratorie luată prin ordonanţa din data de 31 iulie 2014 prin care s-a dispus indisponibilizarea şi aplicare a sechestrului asigurator asupra unui număr de 37 sticle cu băuturi alcoolice ridicate la percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului F***** N*** în data de 18 iulie 2014. În baza art. 162 alin. 4 Cod procedură penală dispune restituirea următoarelor bunuri către inculpatul F***** N***, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri: - 4 (patru) cutii de carton de culoare maro, conţinând fiecare câte 10(zece) sticle cu băuturi alcoolice, ambalate individual cu hârtie ; - 3 (trei) lăzi de culoare neagră , conţinând fiecare câte 10 (zece) sticle cu băuturi alcoolice , ambalate individual cu hârtie; - O cutie cu marcaj ZESTREA MURFATLAR conţinând 10 (zece) sticle cu băuturi alcoolice, ambalate individual cu hârtie; - O cutie cu marcaj ZESTREA MURFATLAR conţinând 6 (şase) sticle cu băuturi alcoolice, ambalate individual cu hârtie; - O cutie conţinând o sticlă de 4, 5 litri sigilată, ambalată individual cu hârtie, depuse la Camera de Corpuri delicte din carul IPJ Suceava. Ia act că persoana vătămată I.T.P.F. Sighetul Marmaţiei nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 Cod procedură penală dispune obligarea inculpatului F***** N*** la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 6000 lei, din care suma de 1700 lei în cursul urmăririi penale. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu avocat Ianoş Adriana, pentru inculpatul F***** N***, conform delegaţiei nr. 1681/26.06.2017, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea unei copii de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.10.2017.

    Hotarare 269/2017 din 06.10.2017
  • Sedinta din data de 27.09.2017 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06 octombrie 2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2017
  • Sedinta din data de 13.09.2017 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Potrivit art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, pronunţarea asupra cauzei va avea loc la data de 27 septembrie 2017.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2017
  • Sedinta din data de 11.09.2017 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    În baza art. 65 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. nr. 625 din data de 25.10.2016 respinge cererea de recuzare a procurorului de şedinţă Leonte Luminiţa, formulată de inculpatul F***** N***, ca neîntemeiată. În baza art. art. 283 alin. 4 lit. n Cod procedură penală amendează inculpatul F***** N*** cu suma de 500 lei, pentru exercitarea cu rea – credinţă a drepturilor procedurale. Definitivă în ceea ce priveşte cererea de recuzare. Cu drept de anulare în termen de 10 zile de la comunicare în ceea ce priveşte amenda judiciară aplicată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2017.

    Incheiere recuzare 51/2017 din 11.09.2017
  • Sedinta din data de 06.09.2017 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Fixează termen pentru soluţionarea cererii de recuzare a procurorului de şedinţă formulată de către inculpat, la data de 11.09.2017. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar toate probele la care a făcut referire în susţinerea cererii de recuzare, până la termenul din 11.09.2017. Fixează termen pe fondul cauzei la data de 13.09.2017, ora 10:00.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2017
  • Sedinta din data de 12.07.2017 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    În temeiul art. 386 alin. 1 teza ultimă Cod procedură penală, admiterea cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat, prin apărător, pentru pregătirea apărării.

    Incheiere de sedinta din 12.07.2017
  • Sedinta din data de 28.06.2017 la ora 11:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Admite cererea inculpatului şi acordă termen în vederea pregătirii apărării

    Incheiere de sedinta din 28.06.2017
  • Sedinta din data de 22.05.2017 la ora 11:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Admite cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat, prin apărător şi acordă un ultim termen pentru depunerea de înscrisuri în circumstanţiere. În baza art. 98 din R.O.I., dispune crearea dosarului asocial pentru discutarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar, potrivit art. 208 Cod procedură penală, sub incidenţa căreia se află inculpatul F***** N*** şi fixează termen în data de 28 mai 2017, ora 11:00, pentru când inculpatul şi apărătorul ales al acestuia au termenul în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 22.05.2017
  • Sedinta din data de 10.05.2017 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Citarea martorului Nădejde Daniel Vasile cu mandate de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lui, prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii. Emiterea unei adrese către Compartimentul IT din cadrul Tribunalului Suceava pentru a nominaliza un reprezentant care să fie prezent la termenul din 22 mai 2017, ora 11:00, cu suportul tehnic corespunzător, pentru audierea CD-ului ce a fost ataşat de la dosarul nr. 5243/86/2014.

    Incheiere de sedinta din 10.05.2017
  • Sedinta din data de 28.04.2017 la ora 11:30

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul IGPR Bucureşti, pentru a a lua legătura cu Centrul Interpol din Republica Moldova pentru a preciza dacă există posibilitatea ridicării interdicţiei stabilită în sarcina numitei Pascari Angela pe o durată de 24 de ore, pentru a fi preluată din vamă şi prezentată la instanţă în vederea audierii.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2017
  • Sedinta din data de 24.04.2017 la ora 11:30

    Complet: C2F
  • Sedinta din data de 03.04.2017 la ora 9:30

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Citarea martorilor Nădejde Daniel Vasile şi Pascari Angela cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire efectivă, sub sancţiunea amenzii. Emiterea unei adrese către Compartimentul IT din cadrul Tribunalului Suceava pentru a nominaliza un reprezentant care să fie prezent la termenul din 24.04.2017, ora 11:30, cu suportul tehnic corespunzător, pentru audierea CD-ului ce a fost ataşat de la dosarul nr. 5243/86/2014.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2017
  • Sedinta din data de 08.03.2017 la ora 11:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Pune în vedere inculpatului, prin apărător, să facă dovada lipsei la termenul de astăzi, cu înscrisuri medicale. Citarea martorei Pascari Angela, prin intermediul Poliţiei municipiului Botoşani. Emiterea unei adrese către Compartimentul IT din cadrul Tribunalului Suceava pentru a nominaliza un reprezentant pentru a fi prezent la termenul din 03.04.2017,ora 09:30, cu suportul tehnic corespunzător, pentru audierea CD-ului ce a fost ataşat de la dosarul nr. 5243/86/2014. În baza art. 98 din R.O.I., dispune crearea dosarului asocial pentru discutarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar, potrivit art. 208 Cod procedură penală, sub incidenţa căreia se află inculpatul F***** N*** şi fixează termen în data de 22 martie 2017, ora 09:00, pentru când apărătorul ales al inculpatului are termenul în cunoştinţă. Totodată pune în vedere apărătorului ales să-i aducă la cunoştinţa inculpatului termenul fixat pentru verificarea măsurii preventive, iar în cazul în care se află în imposibilitatea de a se prezenta, să facă dovada lipsei cu înscrisuri medicale.

    Incheiere de sedinta din 08.03.2017
  • Sedinta din data de 15.02.2017 la ora 11:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Citarea martorului Nădejde Dumitru daniel cu mandat de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa lui prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Pune în vedere martorei Pascari Angela să se prezintă la următorul termen de judecată. Emiterea unei adrese către Compartimentul IT din cadrul Tribunalului Suceava pentru a efectua o copie de pe CD-ul ce a fost ataşat de la dosarul nr. 5243/86/2014,cu solicitarea de a nominaliza un reprezentant pentru a fi prezent la termenul din 08.03.2017, cu suportul tehnic corespunzător, pentru audierea CD-ului respectiv.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2017
  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 10:45

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Admite solicitarea formulată de inculpat, prin apărător, privind reaudierea martorilor Nădejde Daniel Vasile şi Pascari Angela şi dispune citarea acestora cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii.

    Incheiere de sedinta din 25.01.2017
  • Sedinta din data de 19.12.2016 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Se va emite adresă că Societatea de Asigurare Omniasig pentru a trimite la dosar, documentaţia ce a stat la baza întocmirii dosarului de daune pentru autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare SV-15-SAN – condus de inculpatul F***** N***, proprietar fiind Fediuc Liliana Brînduşa, ce a fost implicat într-un accident de circulaţie în data de 16.07.2014. Pune în vedere inculpatului să depună la dosar până la data de 21.12.2016, datele de identificare a martorului la care a făcut referire în declaraţia sa, precum şi teza probatorie.

    Incheiere de sedinta din 19.12.2016
  • Sedinta din data de 05.12.2016 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Emiterea unei adrese către Postul de Poliţie Frătăuţii Vechi pentru a preciza data când au decedat cele două persoane cu numele de Jacotă Constantin, precum şi relaţii cu privire la domiciliul acestora. Pune în vedere inculpatului ca în termen de 2 zile să depună la dosar informaţiile suplimentare cerute de Asirom, respectiv numărul poliţiei de asigurare şi seria saşiului autoturismul marca Mercedes cu nr. SV-15-SAN. Citarea martorei Oprescu Daniela cu mandat de aducere şi adresă către organele competente, pentru a efectua demersurile necesare identificării acesteia şi prezentării ei în faţa instanţei, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii, cu menţiunea că există posibilitatea ca aceasta să se întoarcă în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă. Respinge solicitarea de testare a comportamentului simulat, formulată de inculpatul F***** N***, prin apărător, ca neîntemeiată. Emiterea unei adrese către IPJ Suceava pentru a înainta la dosar cazierul judiciar al inculpatului.. Stabileşte ca la următorul termen de judecată, inculpatul F***** N*** să dea declaraţie în prezenta cauză. Pune în vedere ca la următorul termen de judecată, părţile să formuleze concluzii asupra legii penale mai favorabile.

    Incheiere de sedinta din 05.12.2016
  • Sedinta din data de 02.11.2016 la ora 11:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probelor. În baza art. 98 din R.O.I., dispune crearea dosarului asocial pentru discutarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar, potrivit art. 208 Cod procedură penală, sub incidenţa căreia se află inculpatul F***** N*** şi fixează termen la data de 05.12.2016, ora 10:00..

    Incheiere de sedinta din 02.11.2016
  • Sedinta din data de 05.10.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Citarea martorilor Adochiţei Cristian Marius şi Olariu Cezar Andrei cu mandate de aducere şi adrese către organele competente pentru a asigura prezenţa lor, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Emiterea unei adrese către IPJ Suceava pentru a înainta cazierul judiciar al inculpatului F***** N***. Pune în vedere apărătorului inculpatului şi reprezentantului Ministerului Public să pregătească concluzii cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

    Incheiere de sedinta din 05.10.2016
  • Sedinta din data de 21.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Admite în parte solicitarea formulată de inculpatul F***** N*** privind reaudierea martorilor din lucrări Adochiţei Cristian Marius şi Olariu Cezar Andrei, urmând a fi citaţi pentru termenul următor. Respinge solicitarea de reaudiere a martorului Simion Marcel, ca neîntemeiată. Acordă termen pentru a da posibilitatea reprezentantului Ministerului Public să studieze cererea de probe depusă de apărare, precum şi pentru ca apărarea să ia cunoştinţă de conţinutul notelor depuse la dosar de către reprezentantul Ministerului Public.. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorei Oprescu Daniela în instanţă, în vederea audierii. Prorogă discuţia asupra cererii de probe vizând solicitarea de relaţii de la Punctul de Contact Porubne la termenul următor şi pune în vedere inculpatului să facă demersurile necesare, la care s-a obligat. Dispune crearea dosarului asociat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive sub incidenţa căreia se află inculpatul, pentru termenul din data de 05 octombrie 2016, ora 09:00, pentru când reprezentantul Ministerului Public, inculpatul şi apărătorul acestuia au termenul în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 21.09.2016
  • Sedinta din data de 07.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Citarea martorei Perhinschi Mihaela cu mandat de aducere şi adresă către organele competente pentru a asigura prezenţa acesteia, prin însoţire, sub sancţiunea amenzii. Citarea martorei Oprescu daniela de la domiciliu.

    Incheiere de sedinta din 07.09.2016
  • Sedinta din data de 07.09.2016 la ora 9:00

    Complet: C3F
  • Amână cauza

    În temeiul art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnei judecător Morişcă Emanuela formulată de inculpatul F***** N***, prin apărător ales, în dosarul nr. 7028/86/2014 al Tribunalului Suceava. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.09.2016

    Incheiere recuzare 36/2016 din 07.09.2016
  • Sedinta din data de 06.07.2016 la ora 09:00

    Complet: C Vacanta F
  • Amână cauza

    Amână cauza pentru lipsa martorilor. Citarea martorei Oprescu Daniela de la domiciliu. Pune în vedere reprezentantei D.N.A. să asigure prezenţa martorilor protejaţi la următorul termen de judecată.

    Incheiere de sedinta din 06.07.2016
  • Sedinta din data de 15.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava.Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 15.06.2016.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2016
  • Sedinta din data de 10.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen pe fondul cauzei la data de 6.07.2016, ora 9,00 (în vederea audierii martorilor propuşi) Fixează termen la 15.06.2016, în prezenţa procurorului pentru a se pune în discuţie ordonanţa prin care s-a instituit audierea celor doi martori cu identitate protejată)

    Incheiere de sedinta din 10.06.2016
  • Sedinta din data de 13.05.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen la 10.06.2016, ora 9,00 (în vederea administrării probatoriului propus atât în apărare cât şi în acuzare)

    Incheiere de sedinta din 13.05.2016
  • Sedinta din data de 08.04.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Pentru citarea martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 08.04.2016
  • Sedinta din data de 04.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen: 8.04.2016, ora 9,00, în vederea audierii ultimului martor din lucrări indicat în rechizitoriu şi primii trei din cei propuşi de inculpat

    Incheiere de sedinta din 04.03.2016
  • Sedinta din data de 05.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen la 4.03.2016, ora 9,00 (în vederea citării martorilor lipsă la acest termen cu mandate şi următorii doi martori indicaţi în rechizitoriu)

    Incheiere de sedinta din 05.02.2016
  • Sedinta din data de 15.01.2016 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen la data de 22.01.2016, ora 9,00, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar, sens în care se va forma dosar asociat Termen la data de 5.02.2016, ora,99, în vedere audierii martorilor din lucrări lipsă la acest termen.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2016
  • Sedinta din data de 07.12.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    În temeiul disp. art. 362 rap. la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7028/86/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.03.2015, faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de „luare de mită”, fapte prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 Cod penal, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. În temeiul art.208 alin.5 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. În baza art. 215 alin. 1 şi alin.2 Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul F***** N*** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat. În acest sens, se desemnează ca organ judiciar de supraveghere Poliţia oraşului Siret, judeţul Suceava; d) să nu depăşească limita teritorială a teritoriului României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; e) să nu se apropie de şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Pascari Angela, Olariu Cezar Andrei, Adochiţei Cristian Marius, Voloc Marian, Robu Gheorghe, Nădejde Daniel Vasile, Crăciun Radu şi Hetriuc Cezar; În temeiul art. 215 alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse în sarcina sa, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, poliţiei în a cărei rază locuieşte acesta, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. Respinge cererea formulată de inculpat, prin apărător, de înlăturare a obligaţiei de a nu se apropia de şi de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Pascari Angela, Olariu Cezar Andrei, Adochiţei Cristian Marius, Voloc Marian, Robu Gheorghe, Nădejde Daniel Vasile, Crăciun Radu şi Hetriuc Cezar, ca neîntemeiată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2015, ora 11.00.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2015
  • Sedinta din data de 04.12.2015 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Pronunţarea asupra verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar va avea loc la data de 7.12.2015, conform art. 391 C.p.p. Amână cauza la data de 15.01.2015, ora 10,00 (citare martori din lucrări) Pronunţată în şedinţa publică din data de 4.12.2015.

    Incheiere de sedinta din 04.12.2015
  • Sedinta din data de 06.11.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen 4.XII.2015, ora 10,00 (în vederea audierii martorilor din lucrări)

    Incheiere de sedinta din 06.11.2015
  • Sedinta din data de 16.10.2015 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art. 362 rap. la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7028/86/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.03.2015, faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de „luare de mită”, fapte prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 Cod penal, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. În temeiul art.208 alin.5 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. În baza art. 215 alin. 1 şi alin.2 Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul F***** N*** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat. În acest sens, se desemnează ca organ judiciar de supraveghere Poliţia oraşului Siret, judeţul Suceava; d) să nu depăşească limita teritorială a teritoriului României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; e) să nu se apropie de şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Pascari Angela, Olariu Cezar Andrei, Adochiţei Cristian Marius, Voloc Marian, Robu Gheorghe, Nădejde Daniel Vasile, Crăciun Radu şi Hetriuc Cezar; În temeiul art. 215 alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse în sarcina sa, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, poliţiei în a cărei rază locuieşte acesta, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.10.2015, ora 15,00.

    Incheiere de sedinta din 16.10.2015
  • Sedinta din data de 02.10.2015 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen: 16.X.2015, ora 10,00 (în vederea audierii martorilor din lucrări)

    Incheiere de sedinta din 02.10.2015
  • Sedinta din data de 11.09.2015 la ora 9:00

    Complet: C3F
  • Amână cauza

    În baza art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător Morişcă Emanuela, care prezidează completul de judecată C2F, formulată de către inculpatul F***** N***, prin avocat ales Voronca Bogdan, în dosarul nr. 7028/86/2014. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul F***** N*** să plătească statului suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.09.2015.

    Incheiere recuzare 43/2015 din 11.09.2015
  • Sedinta din data de 04.09.2015 la ora 10:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen 2.X.2015, ora 10,00 ( în vederea audierii martorilor din lucrări)

    Incheiere de sedinta din 04.09.2015
  • Sedinta din data de 21.08.2015 la ora 09:00

    Complet: C Vacanta F
  • Încheiere

    În temeiul disp. art. 362 rap. la art. 208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7028/86/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.03.2015, faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de „luare de mită”, fapte prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 Cod penal, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. În temeiul art.208 alin.5 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. În baza art. 215 alin. 1 şi alin.2 Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul F***** N*** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat. În acest sens, se desemnează ca organ judiciar de supraveghere Poliţia oraşului Siret, judeţul Suceava; d) să nu depăşească limita teritorială a teritoriului României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; e) să nu se apropie de şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Pascari Angela, Olariu Cezar Andrei, Adochiţei Cristian Marius, Voloc Marian, Robu Gheorghe, Nădejde Daniel Vasile, Crăciun Radu şi Hetriuc Cezar; În temeiul art. 215 alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse în sarcina sa, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, poliţiei în a cărei rază locuieşte acesta, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.08.2015, ora 12.00.

    Incheiere de sedinta din 21.08.2015
  • Sedinta din data de 19.08.2015 la ora 10:00

    Complet: C Vacanta F
  • Amână cauza

    Pronunţarea asupra verificării, în cursul judecăţii, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află inculpatul F***** N***, va avea loc la data de 21.08.2015. Pe fond, fixează termen de judecată la data de 04.09.2015, ora 10:00 – C2F, pentru când se vor emite mandate de aducere pe numele martorilor lipsă B.P.M. şi I.M., urmând a fi citat şi martorul din acte H.D. iar, în administrarea probelor încuviinţate în apărare, se vor solicita relaţiile corespunzătoare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.08.2015.

    Incheiere de sedinta din 19.08.2015
  • Sedinta din data de 03.07.2015 la ora 9:00

    Complet: C3F
  • Amână cauza

    În baza art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală respinge, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător Manole Emanuela, care prezidează completul de judecată C2F, formulată de către inculpatul F***** N***, prin avocat ales Voronca Bogdan, în dosarul nr. 7028/86/2014. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpatul F***** N*** să plătească statului suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.07.2015.

    Incheiere recuzare 35/2015 din 03.07.2015
  • Sedinta din data de 02.07.2015 la ora 12:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art.362 rap. la art.208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1, modificată prin încheierea de şedinţă din data de 25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7028/86/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.03.2015, faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de „luare de mită”, fapte prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 Cod penal rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 Cod penal, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 Cod penal rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal. În temeiul art.208 alin.5 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. În baza art. 215 alin. 1 şi alin.2 Cod procedură penală pe durata măsurii controlului judiciar inculpatul F***** N*** trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi şi libertăţi, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa sau organul judiciar în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat. În acest sens, se desemnează ca organ judiciar de supraveghere Poliţia oraşului Siret, judeţul Suceava; d) să nu depăşească limita teritorială a teritoriului României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei; e) să nu se apropie de şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii Pascari Angela, Olariu Cezar Andrei, Adochiţei Cristian Marius, Voloc Marian, Robu Gheorghe, Nădejde Daniel Vasile, Crăciun Radu şi Hetriuc Cezar; În temeiul art. 215 alin. 3 teza a II-a Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse în sarcina sa, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestării preventive. Măsura dispusă va fi comunicată conform art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, inculpatului, poliţiei în a cărei rază locuieşte acesta, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, pentru a proceda în consecinţă potrivit competenţelor ce le revin. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.07.2015, ora 12.00.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 02.07.2015
  • Sedinta din data de 01.07.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 19 august 2015, ora 10:00 pentru când se vor cita din nou martorii astăzi prezenţi în sală. Se va trimite cererea de strămutare formulată de către inculpat către Curtea de Apel Suceava. Se va înainta cererea de recuzare către preşedintele instanţei în vederea desemnnării completului imediat următor pentru soluţionarea cererii. Amână pronunţarea asupra verificării măsurii controlului judiciar, la data de 02 iulie 2015, ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2015
  • Sedinta din data de 17.06.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen 1.07.2015, ora 13,00 (în vederea audierii martorilor din lucrări, prorogă discutarea cererilor de probe formulate de apărătorul ales al inculpatului la termenul următor de jduecată)

    Incheiere de sedinta din 17.06.2015
  • Sedinta din data de 20.05.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art.362 rap. la art.208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1, modificată prin Încheierea de şedinţă din data de 25.03.2015, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7028/86/2014, rămasă definitivă prin necontestare la data de 28.03.2015, faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: 4 infracţiuni de „luare de mită”, faptă prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 NCP rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 NCP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 NCP; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 NCP, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 NCP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 NCP; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 NCP rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 NCP, cu aplicarea art.5 alin.1 NCP. În temeiul disp. art.208 alin.5 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. Respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpat, prin apărător. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.05.2015, ora 13,30. Amână cauza la data de 17.06.2015, pentru când vor fi citaţi martorii din lucrări lipsă la acest termen cu mandate de aducere şi următorul martor indicat în rechizitoriu Bivolariu Petrică.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2015
  • Sedinta din data de 22.04.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen: 20.05.2015, ora 9:00 (pentru când se vor cita martorii din lucrări Pascari Angela de la noul domiciliu, Adochiţei Cristian Marius cu mandat de aducere şi Simion Marcel şi se va pronunţa pe cererea de probe formulată de inculpat şi cererea privind acordarea onorariului din oficiu din cursul urmăririi penale formulată de avocat Lămaşanu ion)

    Incheiere de sedinta din 22.04.2015
  • Sedinta din data de 25.03.2015 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    În temeiul disp. art.362 rap. la art.208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1 faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: 4 infracţiuni de „luare de mită”, faptă prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 NCP rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 NCP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 NCP; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 NCP, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 NCP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 NCP; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 NCP rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 NCP, cu aplicarea art.5 alin.1 NCP. În temeiul disp. art.208 alin.5 rap. la art.207 alin.4 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. Admite cererea de modificare control judiciar, formulată de inculpat, prin apărător. Modifică limita teritorială fixată inculpatului prin încheierea mai sus-menţionată, în temeiul disp. art.215 alin.9 şi 8 Cod procedură penală, de la judeţul Suceava, la teritoriul României. În temeiul art.215 alin.3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor impuse în sarcina sa, controlul judiciar poate fi înlocuit cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. În considerarea disp. art.215 alin.5 Cod procedură penală, măsura se comunică inculpatului, Poliţiei Oraşului Siret, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.03.2015, ora 13:30.

    Incheiere de sedinta din 25.03.2015
  • Sedinta din data de 20.03.2015 la ora 9:00

    Complet: C4F
  • Încheiere

    Respinge cererea formulată de inculpat, părin apărător, de reunire a prezentei cauze la dosarul nr. 5243/86/2014. Înaintează prezenta cauză la completul iniţial investit, respectiv C2F, cu termen de judecată în data de 25 martie 2015.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2015
  • Sedinta din data de 27.02.2015 la ora 9:00

    Complet: C6F
  • Amână cauza

    Înaintarea prezentului dosar completului C4F învestit cu soluţionarea celui pendinte pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 5243/86/2014, cu termen de judecată fixat la data de 20.03.2015, ora 09:00, în vederea punerii în discuţie a reunirii celor două cauze. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.02.2015.

    Incheiere de sedinta din 27.02.2015
  • Sedinta din data de 28.01.2015 la ora 9:00

    Complet: C5F penal
  • Amână cauza

    În temeiul disp. art.362 rap. la art.208 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea nr.64/17.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr.7028/86/2014/a1 faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: 4 infracţiuni de „luare de mită”, faptă prev. şi ped. de art.289 alin.1, 2 NCP rap. la art.7 lit.c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012, fiecare cu aplicarea art.35 alin.1,art.5 alin.1 NCP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 NCP; 4 infracţiuni de „influenţare a declaraţiilor”, fapte prev. şi ped. de art.272 NCP, din care 3 infr. cu aplicarea art.35 alin.1 NCP, toate cu aplicarea art.38 alin.1 NCP; art.5 Cod penal şi 1 infracţiune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art.32 alin.1 NCP rap. la art.132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art.79 din Legea nr.187/2012 rap. la art.297 alin.1 NCP, cu aplicarea art.5 alin.1 NCP. În temeiul disp. art.208 alin.5 rap. la art.207 alin.4 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul F***** N***. Respinge cererea de modificare control judiciar, formulată de inculpat, prin apărător, ca nefondată. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28.01.2015, ora 12:30. PE FONDUL CAUZEI: Acordă termen la data de 27.02.2015, la completul C6F pentru a pune în discuţie cererea de reunire a dosarelor, formulată de inculpat, prin apărător ales.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2015
  • Sedinta din data de 19.11.2014 la ora 9:00

    Complet: C5F penal
  • Amână cauza

    În temeiul art. 346 alin. 1 Noul Cod de Procedură Penală, respinge cererile şi excepţiile invocate, prin apărător ales - avocat Ionaşcu Daniel, de către inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: 4 infrac?iuni de „luare de mită”, faptă prev. şi ped. de art. 289 alin. 1, 2 NCP rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art. 79 din Legea nr. 187/2012, fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 alin. 1 NCP, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCP; 4 infrac?iuni de „influen?are a declara?iilor”, fapte prev. şi ped. de art. 272 NCP, din care 3 infr. cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCP, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCP;art. 5 Cod penal şi 1 infrac?iune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 NCP rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 297 alin. 1 NCP, cu aplicarea art. 5 alin. 1 NCP, în procedura de cameră preliminară, cu referire la urmărirea penală efectuată în dosar nr. 13/P/2013 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava – finalizat prin rechizitoriul cu nr. 13/P/2013 din data de 08 octombrie 2014. Constată legalitatea sesizării Tribunalului Suceava cu rechizitoriul nr. 13/P/2013 din data de 08 octombrie 2014, legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală în dosar nr. 13/P/2013 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava şi dispune începerea judecăţii prezentei cauze – dosar nr. 7028/86/2014. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare, pentru procuror şi inculpatul F***** N***. Pronunţată în Cameră de Consiliu, astăzi, 19.11.2014.

    Incheiere camera preliminara din 19.11.2014
  • Sedinta din data de 14.10.2014 la ora 13:00

    Complet: C5F penal
  • Încheiere

    Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul F***** N***, prin apărătorul său ales, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În temeiul disp. art. 348 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 207, art. 202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr. 170/19.07.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 5395/86/2014, rămasă definitivă prin Încheierea nr.93 din 24.07.2014 a Curţii de Apel Suceava şi prelungită prin încheierea nr.190/12.08.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr. 5739/86/2014, rămasă definitivă prin Încheierea nr.101 din 14.08.2014 a Curţii de Apel Suceava şi înch nr.219/12.09.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Penală în dosarul nr.6347/86/2014, rămasă definitivă prin Încheierea nr.120 din 16.09.2014 a Curţii de Apel Suceava, faţă de inculpatul F***** N***, trimis în judecată pentru săvârşirea a 4 infrac?iuni de „luare de mită”, faptă prev. şi ped. de art. 289 alin. 1, 2 NCP rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 - modificată prin art. 79 din Legea nr. 187/2012, fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 alin. 1 NCP, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCP; 4 infrac?iuni de „influen?are a declara?iilor”, fapte prev. şi ped. de art. 272 NCP, din care 3 infr. cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCP, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 NCP;art. 5 Cod penal şi o infrac?iune de „tentativă la abuz în serviciu”, faptă prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 NCP rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 – modificată prin art. 79 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 297 alin. 1 NCP, cu aplicarea art. 5 alin. 1 NCP. În temeiul disp. art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul F***** N***. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 14.10.2014, ora 16:00.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2014
  • Sedinta din data de 10.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    În baza art. 68 alin. 2 rap. la art. 64 alin. 4 Cod procedură penală, admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Brumă Iuliana Doina şi, în consecinţă: Stabileşte că doamna magistrat Brumă Iuliana Doina, care prezidează completul de judecată C2F, nu va lua parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 7028/86/2014 al Tribunalului Suceava. În baza art. 98 şi art. 95 alin. 1 şi 2 din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti al Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare, dispune trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei, după blocarea completului iniţial investit. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2014.

    Incheiere abtinere 39/2014 din 10.10.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD