L*** S*****
InculpatT***** M****
InculpatF******** G*****
InculpatH********* A******
Parte vătămată PARTE CIVILĂA. În temeiul art. 386 alin. (1) NCPP, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului L*** S***** din infracţiunile prevăzute de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP şi art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, toate cu aplicarea art. 38 NCP şi art. 5 NCP în infracţiunile prevăzute de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP şi art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP, ambele cu aplicarea art. 38 NCP şi art. 5 NCP 1. În temeiul art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 5 NCP, condamnă inculpatul L*** S***** la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 28/29.11.2013 a infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 2. În temeiul art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul L*** S***** la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 28/29.11.2013 a infracţiunii de tentativă la tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) NCP cu aplicarea art. 5 NCP, contopeşte pedepsele de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 8 luni închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă şi anume 6 luni şi 20 zile, în final inculpatul L*** S***** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 10 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) NCP, raportat la art. 67 alin. (1) NCP, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) NCP, raportat la art. 65 alin. (1) NCP interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. B. În temeiul art. 386 alin. (1) NCPP, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului T***** M**** din infracţiunile prevăzute de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP şi art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, toate cu aplicarea art. 38 NCP şi art. 5 NCP în infracţiunile prevăzute de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP şi art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP, ambele cu aplicarea art. 38 NCP şi art. 5 NCP. 1. În temeiul art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul T***** M**** la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 28/29.11.2013 a infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 67 NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. 2. În temeiul art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP, art. 77 lit. a) NCP şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul T***** M**** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 28/29.11.2013 a infracţiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) NCP, cu aplicarea art. 5 NCP contopeşte pedepsele de 1 an şi 10 luni închisoare şi 1 an şi 2 luni închisoare, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă şi anume 4 luni şi 20 zile, în final inculpatul T***** M**** urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 2 luni şi 20 zile închisoare. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) NCP, raportat la art. 67 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) NCP, raportat la art. 65 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. În temeiul art. 91 NCP dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 NCP. În temeiul art. 93 alin. (1) NCP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) NCP, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Tulcea În temeiul art. 93 alin. (3) NCP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul prestează o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile şi nominalizează Primăria com. Chilia Veche şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea ca şi instituţii în cadrul cărora obligaţia poate fi executată, potrivit art. 404 alin. (2) NCPP. În temeiul art. 404 alin. (2) NCPP coroborat cu art. 91 alin. (4) NCP, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 NCP. C. În temeiul art. 386 alin. (1) NCPP, dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului F******** G***** din infracţiunea prevăzută de art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, cu aplicarea art. 5 NCP în infracţiunea prevăzută de art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP şi art. 5 NCP. În temeiul art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP cu aplicarea art. 77 lit. a) NCP şi art. 5 NCP, condamnă inculpatul F******** G***** la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, sub aspectul săvârşirii în noaptea de 28/29.11.2013 a infracţiunii de complicitate la tentativă de tâlhărie calificată. În temeiul art. 67 NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art.65 alin.(3) Cod pen. În temeiul art. 19 NCPP şi art. 397 NCPP, raportat la art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă a părţii civile H********* A****** şi obligă inculpaţii L*** S*****, T***** M**** şi F******** G***** la plata în solidar către aceasta a sumei de 300 lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin.(1) NCPP, obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum de câte 200 lei fiecare. În temeiul art. 272 alin. (1) NCPP, dispune virarea onorariilor din oficiu din fondurile Ministerului Justiţie către Baroul de avocaţi Tulcea, respectiv câte 300 lei pentru avocat Nan Ana, avocat Ivanov Viorica şi avocat Forgo Florin. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.06.2015.
Hotarare 816/2015 din 18.06.2015Amână pronunţarea
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2015lipsa martori
Incheiere de sedinta din 26.05.2015audiere martori la acelasi termen
Incheiere de sedinta din 28.04.2015pentru administrare probatoriu
Incheiere de sedinta din 17.03.2015lipsa inculpati
Incheiere de sedinta din 03.02.2015T:03.02.2015 faţă de lipsa inculpaţilor
Incheiere de sedinta din 06.01.2015În temeiul art.346 alin. (2) NCPP, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 22.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 5583/P/2013. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe: - inculpatul L*** S***** pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la tâlhărie, prevăzute de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP şi art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, toate cu aplicarea art. 38 NCP şi art. 5 NCP; - inculpatul T***** M**** pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la tentativă la tâlhărie, prevăzute de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) NCP şi art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, toate cu aplicarea art. 38 NCP şi art. 5 NCP; - inculpatul F******** G***** pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 48 NCP cu aplicarea art. 32 NCP raportat la art. 233 – 234 alin. (1) lit. d) şi f) NCP, cu aplicarea art. 5 NCP; Fixează termen de judecată la data de 06.01.2015. Se citează inculpaţii şi persoanele vătămate, respectiv se solicită IPJ Tulcea eliberarea de copii ale cazierelor judiciare actualizate ale inculpaţilor. Se informează apărătorii desemnaţi din oficiu cu privire la termenul de judecată dispus în cauză. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 20.11.2014.
Incheiere camera preliminara din 20.11.2014