L******** G*****
Apelant InculpatD**** Ş*****
Apelant InculpatS**** I*** - G*******
Apelant InculpatB******* C******* - N******
Apelant InculpatŞ****** M***** G*****
InculpatÎn baza art. 421 punctul 2 litera a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de inculpaţii L******** G*****, DEZSI STEFAN, SABĂU ILIE GHEORGHE, BUTELANC CRISTIAN NICOLAE şi BALOG CRIŞAN IONEL MARIUS împotriva sentinţei penale nr. 891 din 14.07.2014 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care o desfiinţează în parte, după cum urmează: Reduce pedeapsa principală aplicată de către instanţa de fond inculpatului L******** G***** pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alineat 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 6 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani. Reduce pedeapsa principală aplicată de către instanţa de fond inculpatului D**** Ş***** pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alineat 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani. Reduce pedeapsa principală aplicată de către instanţa de fond inculpatului SABĂU ILIE GHEORGHE pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alineat 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare şi reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani. Reduce pedeapsa principală aplicată de către instanţa de fond inculpatului BUTELANC CRISTIAN NICOLAE pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alineat 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare şi reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani. Reduce pedeapsa principală aplicată de către instanţa de fond inculpatului BALOG CRIŞAN IONEL MARIUS pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare prevăzută de art. 48 Cod penal raportat la art. 295 alineat 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alineat 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi reduce durata pedepsei complementare de la 5 ani la 2 ani. Înlătură dispoziţia instanţei de fond de confiscare în favoarea statului a celor 13 facturi de aprovizionare a SNP Petrom SA (filele 22-34 volum I dosar urmărire penală), a proceselor verbale de recepţie aferente (filele 196-208 volum I dosar urmărire penală), a proceselor verbale de compensare (filele 209-219 vol I dos. urmărire penală), a celor 12 facturi de aprovizionare şi a proceselor verbale de recepţie aferente (filele 8-32 vol. II dos. urmărire penală), a celor 4 facturi de aprovizionare şi a proceselor verbale de recepţie aferente (filele 33-40 vol. II dos. urmărire penală), a bonurilor de consum (filele 38-164 vol I dos. urmărire penală), înlătură dispoziţia instanţei de fond de declarare ca false a acestora precum şi înlătură dispoziţia instanţei de fond referitoare la aplicarea art. 580 alin 1, 2 şi 3 Cod procedură penală. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art 275 alineat 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2016.
Hotarare 178/2016 din 29.03.2016Amână pronunţarea în cauză pentru data de 29 martie 2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2016Stabileşte termen de pronunţare pentru data de 25 martie 2016. Dispune plata integrală a onorariului cuvenit doamnei expert Chereji Lucia în sumă de 14.334 lei şi pune în vedere inculpaţilor Sabău Ilie Gheorghe, D**** Ş***** şi Balog Crişan Ionel să achite suma de 4.778 lei fiecare, urmând să depună chitanţele la dosarul cauzei în termenul de pronunţare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2016Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din 10 martie 2016, ora 09:00, în vederea dezbaterii cauzei pe fond.
Incheiere de sedinta din 01.03.2016Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din 01 martie 2016 în vederea studierii raportului de expertiză depus la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 19.01.2016În vederea depunerii raportului de expertiză contabilă judiciară - avizat, amână cauza pentru data de 19.01.2016
Incheiere de sedinta din 23.12.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 02.12.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 20.10.2015În vederea efectuării expertizei contabile.
Incheiere de sedinta din 29.09.2015Faţă de lipsa raportului de expertiză contabilă.
Incheiere de sedinta din 23.06.2015În vederea efectuării expertizelor dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015Faţă de lipsa expertizei contabile şi a expertizei grafoscopice.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015În vederea efectuării expertizei contabile şi a expertizei grafologice dispuse în cauză.
Incheiere de sedinta din 17.02.2015În vederea administrării probaţiunii solicitate de părţi.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015Faţă de lipsa de procedură cu partea civilă intimată SC Petrom SA Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 06.01.2015În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu partea civilă intimată SC Petrom SA Bucureşti,
Incheiere de sedinta din 25.11.2014Amână judecarea cauzei pentru data de 25.11.2014 în vederea indeplinirii prcedurii de citare cu partea civilă intimată.
Incheiere de sedinta din 04.11.2014