M********* C******** P*** P*****
ContestatorS* H**** 3*** R*** E***** I********* S** P*** M******* F***********
IntimatRespinge, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes cu privire la capătul de cerere prin care se solicită constatarea nulităţii raportului de expertiză imobiliară. Respinge, ca neîntemeiate, excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes cu privire la capătul de cerere prin care se solicită anularea actelor ce au stat la baza emiterii somaţiei de executare. Admite în parte cererea de chemare în judecată. Admite în parte cererea de intervenţie în interesul intimatei. Dispune anularea în parte a executării silite în Dosarul de executare nr. 241/2008 al BEJA Stoica – Constantin – Adrian şi Stoica – Constantin Gabriela – Simona, pentru ceea ce depăşeşte suma de 12535737 lei inclusiv TVA, reprezentând contravaloarea lucrărilor de infrastructură şi de urbanizare executate de FIN.CO.GE.RO. în perioada 01.01.2013-31.10.2013, potrivit raportului de contraexpertiză efectuat de experţii GHEORGHE GHEORGHE, STOICA VALERIU şi MOLDOVANU VASILE. Stabileşte un onorariu defintiv pentru fiecare dintre cei 3 exper?i în cuantum de 2000 de lei, urmând a fi achitată de către intimată diferenţa de 3600 de lei, la care se adaugă cheltuielile de deplasare în cuantum de 550 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.02.2017.
Hotarare 1965/2017 din 24.02.2017Amână pronunţarea la data de 24.02.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2017Amână pronunţarea la 17.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2017Amână cauza la 10.02.2017, pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul experţilor.
Incheiere de sedinta din 13.01.2017Amână cauza la 13.01.2017, pentru a se reveni cu adresă către experţi.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016Amână cauza la 09.12.2016, pentru lipsă răspuns la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016Amână cauza la 25.11.2016, pentru a se reveni cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 11.11.2016Amână cauza la 11.11.2016, pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Amână cauza la 14.10.2016, pentru a se reveni cu adresă către experţi.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Amână cauza la 16.09.2016, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.07.2016Amână cauza la 08.07.2016, pentru a se reveni cu adresă către experţi.
Incheiere de sedinta din 10.06.2016Amână cauza la 10.06.2016, pentru a se reveni cu adresă către experţi.
Incheiere de sedinta din 13.05.2016Amână cauza la 13.05.2016, pentru lipsă raport expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.04.2016Amână cauza la 08.04.2016, pentru a se reveni cu adresă către experţi.
Incheiere de sedinta din 11.03.2016Amână cauza la 11.03.2016, pentru efectuarea contraexpertizei.
Incheiere de sedinta din 12.02.2016Admite cererea de efectuare a unei noi expertize, de către 3 experţi, care vor fi desemnaţi de către instanţă, urmând a răspunde la obiectivele încuviinţate iniţial. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.01.2016.
Incheiere de sedinta din 18.01.2016Amână pronunţarea la 18.01.2016. Termen pentru continuarea judecăţii la 12.02.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2016Amână cauza la 15.01.2016, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 11.12.2015Amână cauza la 11.12.2015, pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015Amână cauza la 27.11.2015, pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiunile la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.10.2015Amână cauza la 30.10.2015, pentru a se reveni cu adresă către expert pentru a răspunde la obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 02.10.2015Amână cauza la 02.10.2015, pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiuni.
Incheiere de sedinta din 04.09.2015Amână cauza la 04.09.2015, pentru a se comunica raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.08.2015Amână cauza la 07.08.2015, pentru a se reveni cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 29.05.2015Amână cauza la 29.05.2015, pentru lipsă raport expertiză.
Incheiere de sedinta din 17.04.2015Amână cauza la 17.04.2015, pentru a se reveni cu adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 09.03.2015Amână cauza la 09.03.2015, pentru a se emite adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 02.02.2015Amână cauza la 02.02.2015, pentru a se emite daresă către expert.
Incheiere de sedinta din 15.12.2014Admite cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare. Cu drept de recurs, în mod separat, în termen de 15 zile. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2014.
Incheiere de sedinta din 24.11.2014Amână pronunţarea la 24.11.2014. Termen pentru continuarea judecăţii 15.12.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2014Amână cauza la 17.11.2014, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile de la dosar.
Incheiere de sedinta din 20.10.2014Amână cauza la 20.10.2014, pentru a se depune precizări de către contestator.
Incheiere de sedinta din 08.09.2014Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de FIN.CO.GE.RO, ca inadmisibilă. Încuviinţează în principiu cererea FIN.CO.GE.RO de intervenţie în interes alăturat SC HOUSE 3000 REAL ESTATE INVESTMENT SRL. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pune în vedere părţilor, pentru următorul termen de judecată, să depună la dosar hotărârile judecătoreşti invocate în cuprinsul Concluziilor scrise, cu relevanţă pentru soluţionarea cauzei de faţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.06.2014.
Incheiere de sedinta din 10.06.2014Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivului încheierii de şedinţă din data de 02.06.2014 în Dosarul nr. 7142/212/2014, în sensul că pronunţarea se amână la data de 10.06.2014. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.06.2014.
Incheiere de sedinta secreta din 04.06.2014Amână pronunţarea la 09.06.2014. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la 08.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2014Amână cauza la 02.06.2014, pentru a se lua cunoştinţă de înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 28.04.2014