S*** P******
InculpatA*** G*****
Parte vătămatăA*** B********
Parte vătămatăÎn conformitate cu disp. art. 386 C.p.p. dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din infracţiunile prev. de art. 9 al. 1 lit. c şi al. 2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., respectiv art. 323 C.p. cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p. şi referire la art. 38 al. 1 C.p. în infracţiunile prevăzute de art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. (1969), respectiv art. 291 C.p. (1969) cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.(1969), ambele cu referire la art. 5 C.p. şi la art. 33 lit. a C.p. (1969). În baza art. 9 al. 1 lit. c din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. (1969) şi referire la art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul S*** P****** la pedeapsa închisorii în cuantum de 2 ani, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza aIIa şi lit. b şi c C.p. (1969) pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (faptă comisă în intervalul iulie 2007– aprilie 2010). În baza art. 291 C.p.(1969) cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p.(1969) şi referire la art. 5 C.p. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În conformitate cu disp. art. 33 lit. a/art. 34 lit. b C.p. şi art. 35 al. 1 C.p. (1969) inculpatul S*** P****** va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, sporită cu 4 luni, astfel încât va executa 2 ani şi 4 luni închisoare precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza aIIa şi lit. b şi c C.p. pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 C.p. (1969) aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza aIIa şi lit. b şi c C.p. (1969) pe durata executării pedepsei principale a închisorii; În temeiul disp. art. 81 C.p. (1969) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei astfel aplicate inculpatului mai sus menţionat pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 4 luni, calculat în conformitate cu disp. art. 82 C.p. (1969), precum şi suspendarea pedepsei accesorii în condiţiile prev. de art. 71 al. 5 C.p. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei. Conform disp. art. 348 C.p.p. dispune anularea înscrisurilor falsificate (facturi şi chitanţe aflate la dosarul de urmărire penală vol. I la filele 62-100, 108-122, 127-138, 143, 144-209, 221-261, 245-250, 259-289, 363-381, 385-288, 392-394, 396, precum şi la vol. II urm. pen.-filele 2-6, 36, 37, 52, 67-70, 91, 103-106, 118-123, 130-135, 149-153, 168-171 şi 187-184) precum şi a menţiunilor corelative din contabilitatea societăţii S.C. Junii şi Dănuţ 2003 S.R.L. Iveşti-jud. Galaţi. Admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F.-A.J.F.P. Galaţi şi, în conformitate cu art. 19 C.p.p. cu referire la art. 1349 C.civ, obligă pe inculpatul S*** P****** la plata către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 160.321 lei (reprezentând TVA de plată); Constată că nu au fost instituite măsuri asiguratorii în cauză, inculpatul nedeţinând în proprietate bunuri mobile sau imobile. În baza art. 13 al. 1 din Legea 241/2005 dispune înregistrarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului, sens în care urmează a fi comunicată prezenta sentinţă, după rămânerea definitivă, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. În conformitate cu disp. art. 273 al. 1 şi 5 C.p.p. raportat la art. 272 C.p.p. suma de 2400 lei, reprezentând diferenţă onorariu expert (consultant fiscal Ianoş Marius Alexandru) va fi avansată din fondul M.J. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului în sumă de 2980 lei, sumă înglobând şi onorariul expertului fiscal desemnat în cauză. Cu drept de apel. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3.06.2016.
Hotarare 314/2016 din 03.06.2016amână pronun?area la data de 03.06.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2016amână pronun?area cauzei la data de 27.05.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2016pentru a se lua la cunoştinţa de suplimentul la raportul de expertiza
Incheiere de sedinta din 03.05.2016pentru lipsă de apărare şi lipsa suplimentului la raportul de expertiză, termen 03.05.2016.
Incheiere de sedinta din 04.04.2016Pentru a se emite adresă către A*** G***** şi apreciind necesară efectuarea unui supliment la expertiză, acordă termen la data de 04.04.2016.
Incheiere de sedinta din 29.02.2016pentru ca partea civilă să-şi precizeze punctul de vedere cu privire la efectuarea unui supliment de expertiză amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 01.02.2016pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, termen 01.02.2016, Sala 2.
Incheiere de sedinta din 05.01.2016fata de lipsa raportului de expertiză, lipsa apărătorului ales al inculpatului, pentru audierea martorilor lipsa si citarea următorilor trei martori din rechizitoriu acordă termen la data de 05.01.2016
Incheiere de sedinta din 02.12.2015În vederea administrării probei testimoniale şi a probei cu expertiză, acordă termen la data de 02.12.2015, sala 2
Incheiere de sedinta din 02.11.2015Pentru a se depune la dosar raportul de expertiză şi pentru a se audia martorii din lucrări acordă termen la data de 02.11.2015
Incheiere de sedinta din 09.10.2015Acordă termen de judecată la data de 09.10.2015 sala 2 pentru lipsa martorilor şi pentru întocmirea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 01.09.2015pentru efectuarea expertizei fiscale amana judecarea cauzei
Incheiere de sedinta din 02.06.2015Acordă termen la data de 02.06.2015 sala 2, pentru lipsa apărătorului ales al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 05.05.2015pentru lipsa de apărare
Incheiere de sedinta din 07.04.2015Respinge, ca fiind nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpatul S*** P******. În baza art.346 al.2 N.C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 300/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi privind pe inculpatul S*** P****** trimis în judecată pentru săvârşirea, în concurs, infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată (prevăzută de art.9 al.1 lit.c, al.2 din Legea 241/2005 cu aplicarea art.35 al.1 N.c.p.) şi uz de fals în formă continuată (prevăzută de art.323 N.c.p. cu aplicarea art. 35 al.1 N.c.p.), ambele cu aplicarea art.38 al.1 N.c.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul mai sus menţionat urmând a fixa termen de judecată la rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheiere camera preliminara din 18.02.2015Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 18.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2015pentru lipsă de apărare a inculpatului, la cererea apărătorului acestuia, termen 17.02.2015.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015