M****** E**** M******
IntimatC********* B*****
IntimatR*** M****
IntimatC**** M**** M*******
IntimatP******* E****
IntimatAdmite cererea de lămurire. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr.2161 din 15.12.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.7235/86/2014, în sensul că, prin expresia dobândă legală, la plata căreia a fost obligată pârâta, se înţelege dobânda legală penalizatoare, în înţelesul art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 13/2011. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a I-a Civilă a Tribunalului Suceava. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 11.11.2019. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie 2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 11.11.2019Admite cererea. Obligă pârâta la plata către reclamanţi, a dobânzilor legale aferente sumelor recunoscute prin sentinţa civilă nr. 64 din 17.01.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 8541/86/2009 şi prin sentinţa civilă nr. 1619 din 21.10.2010 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.4891/86/2010 începând cu data pronunţării sentinţelor şi până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei Civile a Tribunalului Suceava.
Hotarare 2161/2014 din 15.12.2014