G**** P*** G******
InculpatS.p.103/2014. În temeiul art.336 alin 1 Cp cu aplicarea art. 396 alin 10 NCPP rap.la art. 374 alin 4 NCPP condamnă inculpatul G**** P*** G******, la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 91 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 9 luni aplicată inculpatului iar în temeiul art. 92 Cp stabileşte un termen de încercare de 2 ani. În temei art. 93 al. 1 Cp pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. În temeiul art. 96 al. 1 Cp - atrage atenţia inculpatului că nerespectarea cu rea credinţă pe parcursul termenului de supraveghere a măsurilor de supraveghere dispuse atrage revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În temeiul art.93 alin 2 Cp impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. În temeiul art.93 alin 3 obligă inculpatul să presteze 60 de zile o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe raza Primăriei Ormeniş. În temeiul art. 96 alin 4 Cp – atrage atenţia inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care se pronunţă o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În temeiul art.274 NCPP obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 400 lei, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu în faza de judecată se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel pentru inculpat şi procuror în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 10.11.2014.
Hotarare 103/2014 din 10.11.2014Încheiere de amânare a pronunţării la data de 10 noiembrie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2014Dispune începerea judecăţii cauzei . Stabileşte termen de judecată la data de 03.11.2014
Incheiere camera preliminara din 29.09.2014