A******* V***** A*****
InculpatÎn baza art. 5 Cod penal reţine că, în mod global, în ceea ce priveşte inculpatul, legea penală mai favorabilă este legea veche. În baza art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002, modificată şi republicată, cu aplic.art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul A.V.A., pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de: 1 an închisoare În baza art.71 Cod penal din 1969 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art.81 C.pen. din 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu procurorul şi cu inculpatul.
Hotarare 1270/2014 din 31.10.2014fata de lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 26.09.2014in vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 13.06.2014dispune inceperea judecarii cuazei
Incheiere camera preliminara 230/2014 din 16.05.2014