U************ D** C******
ReclamantT************ M**** C*****
PârâtT************ D***** A********
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocate de pârâţi. Admite excepţia de inadmisibilitate în ce priveşte capătul de cerere prin care se solicită constatarea unui drept de servitute de trecere în favoarea contrucţiei. Admite în parte cererea precizată. Obligă pe pârâţi să permită reclamantei accesul la drumul public, prin instituirea unei servituţi de trecere, către restul de propreitate, potrivit variantei a III din Răspunsul la obiecţiuni, depus pentru termenul din 01.06.2016, întocmit de expertul topo Laţiu Ion, având suprafaţa de S 3= 351 mp, reprezentată în planul de situaţie din anexa nr. 3, aflată la fila 177 dosar şi fila 176 dosar. Respinge ca inadmisibil capătul de din acţiunea precizată prin care se solicită constatarea unui drept de servitute de trecere în favoarea construcţiei, aflate pe terenul pârâţilor. Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi, şi mai obligă pe pârâţi la plata sumei de 530 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare,la Tribunalul Vâlcea, ce se va depune la Judecătoria Rm Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12.07.2017.
Hotarare 3828/2017 din 12.07.2017amână pronunţarea cauzei la data de 12 iulie 2017, în vederea deliberării
Incheiere de sedinta din 05.07.2017amână pronunţarea cauzei la data de 05 iulie 2017, în vederea deliberării
Incheiere de sedinta din 28.06.2017amână pronunţarea cauzei la data de 28 iunie 2017, în vederea deliberării
Incheiere de sedinta din 21.06.2017amână pronunţarea cauzei la data de 21 iunie 2017, pentru a se depune concluzii scrise.
Incheiere de sedinta din 14.06.2017lipsă răspuns la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 10.05.2017se revine cu adresă către expert să răspundă la obiecţiunile încuviinţate
Incheiere de sedinta din 22.03.2017lipsă răspuns la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 08.02.2017lipsă răspuns la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 11.01.2017se revine cu adresă către expert să răspundă la obiecţiunile încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 09.11.2016Având în vedere hotărârea nr. 1 adoptată în data de 07.09.2016 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea, convocată potrivit art. 17 alineatul l coroborat cu art. 16 alineatul l lit.c şi art. 15 alineatul 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr. 1375/2015, amâna cauza
Incheiere de sedinta din 28.09.2016pentru a se reveni cu adresă către expert să răspundă la obiecţiunile încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 29.06.2016pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni depus la dosar.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016lipsă răspuns la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 27.04.2016lipsă răspuns la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 16.03.2016lipsă răspuns la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 17.02.2016se revine cu adresă către expert să răspundă la obiecţiunile încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 20.01.2016pentru a se lua cunoştinţă de obiecţiunile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 16.12.2015pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 25.11.2015lipsă raport de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.09.2015în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 24.06.2015învederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 10.06.2015pentru a se ataşa spre consultare dosarul nr. 4445/288/2010 al Judecătoriei Rm Vâlcea.
Incheiere de sedinta din 27.05.2015Apreciază cererea formulată de pârâţi prin apărător privind ataşarea spre consultare a dosarelor nr. 4445/288/2010, 7921/288/2012, 5417/288/2009 şi nr. 6401/288/2012, ale Judecătoriei Rm Vâlcea, ca fiind întemeiată. În consecinţă, urmează să o încuviinţeze. Se va dispune ataşarea spre consultare a dosarelor nr. 4445/288/2010, 7921/288/2012, 5417/288/2009 şi nr. 6401/288/2012, ale Judecătoriei Rm Vâlcea. Va proroga discutarea şi pronunţarea asupra excepţiilor invocate de pârâţi prin apărător, după ataşarea dosarelor anterior menţionate. Va proroga discutarea şi pronunţarea asupra probei privind efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, solicitate de reclamantă, după ataşarea dosarelor anterior menţionate.
Incheiere de sedinta din 08.04.2015pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la întâmpinare depus la dosar.
Incheiere de sedinta din 11.03.2015pentru a se lua cunoştinţă de cererea de precizare depusă la dosar
Incheiere de sedinta din 04.02.2015pune în vedere reclamantei prin consilier juridic să precizeze în scris obiectul cererii, respectiv să indice felul servituţii, temeiul de drept al acesteia, să precizeze care este fondul dominant şi care este fondul aservit al servituţii şi să indice modalitatea de stabilire a valorii cu privire la valoarea terenului, cu cel puţin 10 zile înainte de termenul de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014