S****** C****** A********
InculpatS****** C****** A******** L* D***** S 3
InculpatS****** C****** A********
InculpatÎn baza art. 228 al. 1 – 229 al. 1 lit. d N.C.p. cu aplic. art. 113 al. 2 N.C.p. şi art. 5 N.C.p., cu aplicarea art. 114 al. 1 N.C.p. şi art. 117 N.C.p. ia faţă de inculpatul Spătaru Cătălin Alexandru măsura educativă a stagiului de formare civică pe o durată de 4 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Bucureşti, pentru săvârşirea în stare de minoritate a infracţiunii de furt calificat. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 al. 1 şi 3 N.C.p. care prevăd următoarele: “Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.” şi “Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa dispune: a) prelungirea măsurii educative luate iniţial, fără a putea depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta; b) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă; c) înlocuirea măsurii luate iniţial cu o măsură educativă privativă de libertate.” În baza art. 112 lit. e N.C.p. rap. la art. 108 lit. d N.C.p. confiscă de la inculpat suma de 6.100 lei obţinută prin săvârşirea faptei. Ia act că persoana vătămată Tomescu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, ce includ şi cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu. În baza art. 272 C.p.p. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, av. Rădoi Elena Ionela, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpat şi persoana vătămată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2015.
Hotarare 737/2015 din 02.10.2015amana pronuntarea la 02.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2015amana pronuntarea la 01.10.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2015amana pronuntarea la 24.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2015amanare pentru a se cita inculpatul la adresa unde locuieste in Spania
Incheiere de sedinta din 18.06.2015amanare fata de lipsa martorei Spataru Ana Maria şi in vederea citarii acesteia cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 21.05.2015amanare pentru audierea martorilor din acte si in vederea citarii acestora cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 23.04.2015amanare pentru ascultarea martorilor de la urmărirea penala
Incheiere de sedinta din 26.03.2015amanare pentru a se emite adresa către IGPF-COC si pentru a da posibilitatea aparatorului desemnat din oficiu inculpatului să pregateasca apararea
Incheiere de sedinta din 12.02.2015amanare fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.01.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 16178/P/2010 din 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei. Stabileşte termen de judecată în şedinţă publică la 15.01.2015, C7 penal, ora 8.30, pentru când se vor cita inculpatul şi persoana vătămată, se vor emite adrese de verificări cu privire la inculpat, se va emite adresă pentru copie de pe cazierul judiciar al inculpatului şi adresă la Serviciul de Probaţiune Bucureşti pentru întocmirea referatului de evaluare cu privire la inculpat. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului şi procurorului conform art. 346 alin.1 C.p.p. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 02.12.2014