D********* L****
ReclamantM********* A********* I******
PârâtI********* P****************** G***
PârâtAdmite excepţia prescripţiei extinctive. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D********* L**** în contradictoriu cu pârâţii M********* A********* I****** şi Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj. Obligă pârâţii la plata dobânzii legale calculată la drepturile băneşti stabilite în favoarea reclamantului prin Sentinţa nr. 2575/10.12.2008, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 13846/95/2008, dobândă ce se va calcula începând cu data de 26.09.2011 şi până la data plăţii efective a drepturilor băneşti restante. Respinge ca prescrisă acţiunea pentru perioada 22.12.2005 – 25.09.2011. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj. Pronunţată în şedinţa publică din 24 iunie 2015.
Hotarare 790/2015 din 24.06.2015Suspendă judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin.(1) pct. 1 c.p.c. până la soluţionarea sesizării înregistrate pe rolul ÎCCJ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă sub nr. 16/1/2014/HP/C. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 10 decembrie 2014.
Incheiere suspendare din 10.12.2014