A******** N******
InculpatÎn baza art 386 alin. 1 C.p.p., instanţa admite sesizarea reprezentantei Ministerului Public de schimbare a încadrarii juridice a infracţiunii pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului AMĂRIUŢEI NICULAE, din infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 5 C.pen. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., condamnă pe inculpatul AMĂRIUŢEI NICULAE la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. (faptă săvârşită în data de 11.12.2010) În baza art. 81 alin. 1 C.p. din 1968 dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare, conform art. 82 alin. 1 C.p. din 1968. În baza art. 359 C.pr.pen. din 1968 atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.p. din 1968 cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei . În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror si inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2015.
Hotarare 199/2015 din 10.03.2015Termen fata de lipsa inculpatului, in vederea citarii cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 27.01.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.17777/P/2010 din data de 27.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti privind pe inculpatul AMĂRIUŢEI NICULAE. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul AMĂRIUŢEI NICULAE . Stabileşte termen de judecată în şedinţa publică din 27.01.2015, Completul 5 Penal, orele 08.30, pentru când se va cita inculpatul . Prezenta încheiere se va comunica de indata inculpatului şi procurorului conform art. 346 alin.1 C.p.p. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 04.12.2014Stabileste termen conform art.346 C.p.p. Fara participare procuror si inculpat.
Stabileste un nou termen administrativ in vederea verificarii indeplinirii procedurii de camera preliminara.