S*** R*** M*****
InculpatA******* T***** A******** S*
Parte civilăÎn temeiul art. 229 alin. 1 lit. b C. pen., raportat la art. 228 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 C. pen. şi art. 5 C. pen. din 2009, condamnă pe inculpatul STAN RUDI – MARIAN la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 72 alin. 1 C. pen. scade din durata pedepsei închisorii perioada reţinerii, de 24 ore, din data de 07.12.2012. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 19 alin. 1 şi art. 25 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, 1357 şi 2210 C. civ., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. ALLIANZ – ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A., şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 579,89 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material. Ia act că persoana vătămată Feldiorean Traian Mircea nu s-a constituit ca parte civilă. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, partea civilă, persoana vătămată şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 20.04.2015.
Hotarare 329/2015 din 20.04.2015Amana pronuntarea la data de 20.04.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2015Amana pronuntarea la data de 15.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2015Amana cauza la data de 08.04.2015 in vederea efectuarii verificarilor necesare la ANP si emiterea unei adrese catre DGPMB
Incheiere de sedinta din 25.02.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul 19204/P/2012 din 04.10.2014 emis de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 al Mun. Bucureşti, privind pe inculpatul S*** R*** M*****. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S*** R*** M*****.Stabileste termen de judecata la data de 25.02.2015 C8 Penal.
Incheiere camera preliminara din 28.01.2015