M**** A***
InculpatÎn baza art. 335 alin. 2 cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. Condamnă inculpatul M**** A***, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 336 alin. 1 cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 1 – 39 lit. b cod penal Contopeşte cele 2 (două) pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare pe care o sporeşte cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 83 cod penal din 1968 cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012 Revocă suspendarea condi?ionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 882 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin la data de 25.04.2012, definitivă prin nerecurare şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul M**** A*** să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni în condiţiile art. 60 cod penal. Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare statului. Cu apel. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2014, la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 2752/2014 din 10.11.2014Amână pronuntarea la data de 10.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.2014Admite cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării formulată de apărătorul ales al inculpatului. Efectuarea unei adrese către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi pentru întocmirea unui referat de evaluare cu privire la inculpat.
Incheiere de sedinta din 09.10.2014Admite cererea de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării. Efectuarea unei adrese către Biroul Executări Penale.
Incheiere de sedinta din 18.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1903/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin privind pe inculpatul M**** A***, pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 2 C.p. în modalitatea „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat” şi de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.p. şi art. 44 alin. 1 C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M**** A***. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi 04.07.2014.
Incheiere camera preliminara din 04.07.2014