M****** M*****
PetentÎn temeiul dispoziţiilor art. 595 Cod procedură penală raportat la art. 4 Cod penal, admite sesizarea Comisiei de evaluare a aplicării incidenţei legii penale mai favorabile, constituite în baza H.G. 863/2013 în cadrul Penitenciarului Arad, privind pe condamnata Mihalca Mariana, în prezent în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de: 4 (patru) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2588 din 11 octombrie 2012 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 17250/55/2011*, definitivă prin decizia penală nr. 74R din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, în pedepsele componente de: - 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208, 209 alin. 1 lit. a cu aplicarea art. 74 lit. a, b,c şi art. 99 Cod penal 1969, - 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 99 Cod penal 1969 - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208, 209 alin. 1 lit. a,e,g,i cu aplicarea art. 75 lit. c şi 74 lit. a, b,c - 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208, 209 alin. 1 lit. a, cu aplicarea art. 75 lit. c şi art. 320-1 Cod procedură penală - sporul de 6 luni - 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. a, b, c, alin. 2 indice 1 lit. a Cod penal 1969, cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 75 alin. 1 lit. c Cod penal 1969 şi art. 320-1 Cod procedură penală. În temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, înlocuieşte pedepsele de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208, 209 alin. 1 lit. a cu aplicarea art. 74 lit. a, b,c şi art. 99 Cod penal 1969, şi de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 99 Cod penal 1969, cu măsura internării într-un centru de detenţie, prevăzută de art. 125 Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni. Constată că pedeapsa minimă aplicabilă conform legii noi pentru pluralitatea de infracţiuni din prezenta cauză este superioară pedepsei de 4 ani închisoare executată în prezent de condamnat. Menţine pedeapsa principală rezultantă de 4 (patru) ani închisoare şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) Cod penal 1969, aplicate condamnatului prin sentinţa penală nr. 2588 din 11 octombrie 2013 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosarul nr. 17250/2012, definitivă prin decizia penală nr. 74R din 21 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 4 (patru) ani luni închisoare, perioada deja executată din data de 23.01.2013 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei cu numărul 2711/2012 din 22.01.2013 al Judecătoriei Arad emis în dosarul nr. 17250/55/2011* şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 5 februarie 2014.
Hotarare 415/2014 din 05.02.2014Amână pronunţarea pentru data de 5 februarie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2014