S* K** P****** S**** S***** A***
ApelantU******* A************ T********** C***** C********* P*** P*****
IntimatC******** L**** A* C****** C*********
IntimatAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanta K P SRL, cu sediul procesual ales la SCA Budusan si Asociatii in Cluj-Napoca in contradictoriu cu intimatul C C prin P, şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 882/2014 pronunţată la 15 decembrie 2014 în dosarul 7490/211/2014 al Tribunalului Specializat Cluj, în sensul că intimate pârâtă C C prin PRIMAR a fost obligată la plata unor penalităţi contractuale de 1% pe fiecare zi de întârziere, iar nu de 0,1% pe zi de întârziere, cum din eroare s-a menţionat. Definitivă. Pronunţata în şedinţa publică, azi 23 ianuarie 2017.
Hotarare intermediara din 23.01.2017Admite apelul formulat de catre apelanta SC K. P.SRL, in contradictoriu cu intimatul C. L. al C. C. impotriva sentintei civile nr. 6373/19.06.2014 pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca in dosar nr. 7490/211/2014, pe care o schimba in parte si in consecinta: Obliga paratul C. L. al C. C. sa plateasca reclamantei SC K. P. SRL penalitati de intarziere in plata, de 0,1% pe zi intarziere, calculate asupra debitului principal, incepand cu scadenta de plata a facturilor fiscale, respectiv 15 zile de la emiterea acestora si pana la plata integrala a debitului principal. Obliga intimatul C. L. al C. C. sa plateasca apelantei SC K. P. SRL sa plateasca 282,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in apel. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica azi 15.12.2014.
Hotarare 882/2014 din 15.12.2014Amanare pronuntare pentru data de 15.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2014