Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia lipsei interesului actual al reclamantei S.C. PIAŢA-ALIMENT S.A., invocată atât de către reclamantă, cât şi de către pârâtă, în ceea ce priveşte cererea de anulare a Hotărârii nr. 292/2013 adoptată de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE şi, în consecinţă, respinge, ca fiind lipsită de interes această cerere. Respinge excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE în ceea ce priveşte cererea de anulare a Hotărârii nr. 290/2013 adoptată de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE. Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE. Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. PIAŢA-ALIMENT S.A. în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE şi, în consecinţă: Anulează Hotărârea nr. 290/2013 privind administrarea şi exploatarea pieţelor agroalimentare „Izvoare” şi „Albina” aparţinând domeniului public al Municipiului Baia-Mare, de către Serviciul Public Ambient Urban, emisă de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE. Obligă pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA-MARE să iniţieze procedura în vederea încheierii cu reclamanta SC PIAŢA –ALIMENT SA a contractului de concesiune a terenurilor aparţinând domeniului public ce sunt strict necesare pentru desfăşurarea activităţii reclamantei în ceea ce priveşte imobilele construcţii aparţinând reclamantei, amplasate pe terenurile aparţinând domeniului public identificate ca „Piaţa Izvoare” şi „Piaţa Albina”, în condiţiile art. 32 ind. 1 alin. 1, 3 şi 4 din OUG nr. 88/1997 şi art. 133 – 136 din HG nr. 577/2002. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 22.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Ia act de declaraţia reprezentantului pârâtului că va solicita pe cale separată cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi, 14.05.2021.
Hotarare 185/2021 din 14.05.2021Amână pronunţarea pentru data de 14.05.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 29.04.2021, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 16.04.2021, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.04.2021Respinge cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 15.919/182/2019, formulată de reclamanta SC P.A. SA în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., în contradictoriu cu pârâtul C.L.M.BAIA-MARE.Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 02.04.2021, ora 12.Dispune citarea părţilor.Pronunţată în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 05.03.2021.
Incheiere suspendare din 05.03.2021Amână pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 05.03.2021, cu menţiunea că soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.02.2021termen pentru dezbaterea fondului
Incheiere de sedinta din 27.09.2019CERERE DE AMÂNARE
Incheiere de sedinta din 07.06.2019Suspendat în baza art. 413 alin.1 C. pr. civ.,
Incheiere suspendare din 06.02.2015