B******** M****
InculpatAdmite cererea reprezentantei Ministerului Public şi, în baza art. 386 alin.1 C.p.p., schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului BĂLĂCEANU MIHAI prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti nr. 10037/P/2009 din 29.10.2014 din infracţiunea prev. de art. 336 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.p. în infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.p. Conform art. 5 alin. 1 C.p.: În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă pe inculpatul BĂLĂCEANU MIHAI la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (faptă din data de 02.07.2009). Constată că fapta dedusă judecăţii în prezenta cauză se află în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 562/04.05.2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012, respectiv prin sentinţa penală nr. 221/25.02.2011 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin nerecurare la data de 21.03.2011. În baza art. 85 alin.1 C.p. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 562/04.05.2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de de 1 an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 562/04.05.2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002 rep. (săvârşită în data de 14.07.2009); - pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 221/25.02.2011 a Judecătoriei Constanţa definitivă prin nerecurare la data de 21.03.2011, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002; - sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 562/04.05.2012 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 15.05.2012; În baza art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969 şi art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 85 alin.1 din Codul penal din 1969 şi cu aplicarea art. 10 din Legea nr.187/2012 contopeşte pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedepsele mai sus menţionate, repuse în individualitatea lor, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se adaugă sporul de 4 luni închisoare având de executat în final pedeapsa 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 71 din Codul penal din 1969 aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi b din Codul penal din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante. În baza art. 81 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante de 1 an şi 10 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 10 luni închisoare, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1969 rap. la art. 85 alin. 3 din Codul penal din 1969. În temeiul art. 71 alin. ultim din Codul penal din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. Constată că termenul de încercare de 3 ani şi 10 luni (calculat de la rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 221/25.02.2011 a Judecătoriei Constanţa - 21.03.2011) s-a împlinit la data de 20.01.2015. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1200 lei (din care 800 cheltuieli în cursul urmării penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.09.2015.
Hotarare 638/2015 din 08.09.2015Amana pronuntarea la data de 08.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.09.2015Termen fata d elipsa sentinte penale solicitata Judecatoriei Constanta Biroul de Executari Penale.
Incheiere de sedinta din 19.05.2015Termen in vederea administrarii probei cu acte in circumstantiere si in vederea atasarii unei sentinte penale.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015Termen fata de lipsa inculpatului, in vederea efectuarii de verificari cu privire la persoana inculpatului.
Incheiere de sedinta din 24.03.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.10037/P/2009 din data de 29.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti privind pe inculpatul BĂLĂCEANU MIHAI trimis în judecata, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere unui vehicul sub influenta alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.p. cu aplic.art.5 C.p. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul BĂLĂCEANU MIHAI .Stabileşte termen de judecată în şedinţa publică din 24.03 .2015, Completul 5 Penal, orele 8.30, pentru când se va cita inculpatul la adresa de domiciliu. Prezenta hotărâre se va comunica de îndată inculpatului şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 27.01.2015.
Incheiere camera preliminara din 27.01.2015Stabileste un nou termen administrativ in vederea verificarii indeplinirii procedurii de camera preliminara.