S**** G******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală din 1969, art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul S**** G******, la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a cod penal din 1969, după schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 86 ind. 1 Cod Penal din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, iar în baza art. 82 Cod Penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 Cod penal din 1969 pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Datele prevăzute la b, c, d se comunică Serviciului de Probaţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 Cod Penal a căror nerespectare atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 10 şi 16 din Legea 187/2012. În baza art. 274 al. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09.10.2014.
Hotarare 2317/2014 din 09.10.2014în pronunţare pentru data de 9.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei . Dispune începerea judecăţii cauzei . Fixează termen de judecată la data de 2.10.2014
Incheiere camera preliminara din 19.08.2014