G**** F****
InculpatDosar nr. 7744/288/2014 Minută 3 decembrie 2014 Hotărăşte: Admite cererea de recunoaştere a învinuirii formulată de inculpat. Admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art.336 alin.1 cod penal în art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art.5 cod penal; În baza art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.5 cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 cod procedură penală; Condamnă pe inculpat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Aplică art.71 cod penal 1969, rap. la art.64 lit. a teza II-a şi lit.b) cod penal 1969; În baza art. 86 ind. 1 cod penal, art. 86 ind. 2 cod penal; Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe termen de încercare de 4 ani. Instituie măsurile de supraveghere la care trebuie să se supună inculpatul pe durata termenului de încercare, prev. la alin.1 lit.a) -d) cod penal şi anume: a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Vâlcea ; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Impune inculpatului obligaţiile prev. de art. 86 ind. 3 alin.3 lit. a) şi e) cod penal: să desfăşoare o activitate, respectiv să urmeze programul specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite pe fondul conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice organizat de Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau să urmeze un curs de învăţământ sau de calificare, precum şi să nu conducă nici un vehicul. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 ind.4 cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni sau în cazul în care inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă măsurile prevăzute de lege ori obligaţiile impuse de instanţă. Aplică art. 71 alin.5 cod penal 1969. Obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500 lei. Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei constând în asistenţa judiciară efectuată în cauză de apărătorul din oficiu Mateescu Raluca-Mihaela, potrivit Protocolului încheiat între MJ şi UNBR rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 decembrie 2014. Preşedinte,
Hotarare 419/2014 din 03.12.2014Dosar nr.7744/288/2014 Judecător de cameră preliminară Minuta din 29 octombrie 2014 În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea rechizitoriului cu nr.6307/P/2013 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.Vâlcea, a administrării probelor, precum şi a actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G**** F****, acuzat de săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută şi pedepsită de art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29 octombrie 2014. Judecător de Cameră Preliminară,
Incheiere camera preliminara din 29.10.2014