A******** F****
InculpatÎn baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare în infracţiunea prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.p. şi în consecinţă: În baza art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 C.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p. condamnă inculpatul A******** F****, la pedeapsa de 4 luni închisoare. Constată că pedeapsa aplicată în prezenta cauză este concurentă cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicat inculpatului prin sentinţa penală 956/15.05.2013 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin nerecurare la 28.05.2013. În baza art. 33 lit. b C.p. de la 1969 contopeşte pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea respectiv 1 an închisoare. Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi b C.p. Suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii precum şi executarea pedepselor accesorii pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p. de la 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bacău a sumai de 200 lei, onorariu avocat oficiu Miftode Oana. Obligă inculpatul al plata sumei de 500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.10.2014.
Hotarare 2014/2014 din 13.10.2014Având în vedere lipsa asistenţei juridice, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.09.2014, pentru când se va efectua adresă la Baroul Bacău în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 23.09.2014pentru atasare sentinta penală, amână cauza la data de 23.09.2014, ora 9,00, c8
Incheiere de sedinta din 16.09.2014PENTRU ATASARE SENTINTA PENALĂ 956/2013, AMÂNĂ CAUZA LA 16.09.2014, ORA 9,00, C8
Incheiere de sedinta din 24.06.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3977/P/2013 din 18.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău prin care a fost trimis in judecată inculpatul A******** F**** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicare art. 37 lit. a C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii in cauză. Se stabileşte primul termen de judecată la data de 24.06.2014 pentru când se va cita inculpatul .
Incheiere de sedinta din 07.05.2014Trimite cauza la judecatorul de cameră preliminară
Incheiere de sedinta din 25.02.2014