U***** M*****
InculpatH**** V*****
InculpatÎn temeiul art. 236 Cod procedură penală, admite în parte propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava în dosarul nr. 302D/P/2014. În temeiul art. 236 rap. la art. 202 alin. 1, alin. 2, alin. 3 şi alin. 4 lit. e şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune prelungirea pentru 30 de zile, începând cu data de 24.11.2014 şi până la data de 23.12.2014, inclusiv, a măsurii arestării preventive luată prin Încheierea nr. 229/25.09.2014, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.6582/86/2014, şi prelungită prin Încheierea nr. 253/20.10.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 7230/86/2014, faţă de inculpaţii: - U***** M*****, aflat în prezent în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: - act sexual cu un minor prev. de art. 220 al. 1 şi al. 2 Cod penal, cu aplicarea art 77 lit a şi e şi art.41 alin.1 Cod penal, - act sexual cu un minor, prev. de art. 220 al. 1 şi al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 35 al. 1 şi art.41 alin.1 Cod penal, - trafic de minori prev. de art. 211 al. 1 şi al. 2 rap. la art. 210 al. 1 lit. a şi b şi la art. 182 lit. c Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, - pornografie infantilă prev. de art.374 alin.1 şi alin. 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 aliniat 1 Cod penal, şi - H**** V*****, aflat în prezent în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de: - act sexual cu un minor prev. de art. 220 al. 1 şi al. 2 C.pen., cu aplicarea art. 77 lit. a şi e Cod penal, - pornografie infantilă prev. de art. 374 alin.1 şi alin. 2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. Cod penal. Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpaţi privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu măsura arestului la domiciliu. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H**** V*****, av. Ivanovici Monica, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3166/19.11.2014, şi suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul U***** M*****, av. Focşa Diana, potrivit delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3164/19.11.2014, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpaţi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 19.11.2014, ora 15:00.
Incheiere masuri preventive faza de UP 276/2014 din 19.11.2014