G**** B* A********
Petent CondamnatS.P.nr. 151/2015 În temeiul art. 595 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală admite cererea de intervenire a unei legi penale noi formulată de petentul-condamnat G.A. încarcerat în Penitenciarul Bistriţa în executarea unei pedepse de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1453/2014 a Judec. Braşov (contestaţie la executare), în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 1704/2014, ca fiind întemeiată şi în consecinţă: Constată că sub aspectul sancţionării pluralităţii de infracţiuni legea penală nouă este mai favorabilă, şi în consecinţa va face aplicarea dispoziţiilor noului Cod penal conform art. 5 din Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare prin SP nr. 2133/15.11.2013 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin DP nr. 55/R/12.03.2014 a Curţii de Apel Braşov, în elementele sale componente şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: • 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art.321 alin.l Cod penal cu aplicarea art.75 alin.l lit.a Cod penal( faptă comisă în data de 29.05.2013) • 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a unui obiect fabricat sau confecţionat anume pentru tăiere, împungere sau lovire, faptă prev. de art. art.2 alin.l pct.l din Legea nr.61/1991( faptă comisă în data de 29.05.2013). • 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prev. de art. art.180 alin.l Cod penal( faptă comisă în data de 29.05.2013). • 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1851/17.10.2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin nerecurare la data de 28.12.2012, pentru săvârşirea în timpul minorităţii a infracţiunii de participaţie improprie la tâlhărie, prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap la art 211 alin 1, alin 2 lit c, alin 2/1 lit a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal( faptă comisă în data de 18.07.2012), a cărei suspendare condiţionată a fost revocată în baza art. 83 Cod penal prin SP nr. 2133/15.11.2013. În baza art. 15 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 din vechiul Cod penal(Codul penal din1969), menţine revocarea suspendării condiţionate acordate inculpatului prin SP nr. 1851/17.10.2012 a Judecătoriei Braşov şi pe cale de consecinţă dispune executarea în întregime a pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 dispune înlocuirea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin SP nr. 1851/17.10.2012 a Judecătoriei Braşov, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Constată că faptele pentru care i s-au aplicat petentului pedepsele de 1 an închisoare; 3 luni închisoare şi 2 luni închisoare, toate aplicate prin SP nr. 2133/15.11.2013 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin DP nr. 55/R/12.03.2014 a Curţii de Apel Braşov, au fost săvârşite în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 noul Cod penal. În temeiul art. 39 alin.1 lit. b rap. la art. 38 alin. 1 noul Cod penal contopeşte pedepsele de 1 an închisoare; 3 luni închisoare şi 2 luni închisoare, toate aplicate prin SP nr. 2133/15.11.2013 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin DP nr. 55/R/12.03.2014 a Curţii de Apel Braşov, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din restul neexecutat de 5 luni închisoare, rezultând o pedeapsa rezultantă intermediară de 1 an 1 lună şi 20 de zile. În baza art. 129 alin. 2 lit. b şi 4 din noul Cod penal contopeşte măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani şi 6 luni şi pedeapsa intermediară de 1 an 1 lună şi 20 de zile, cu aplicarea unui spor de 1/4 din durata măsurii educative menţionate( 10 luni şi 15 zile), petentul urmând să execute pedeapsa finală de: - 2 ani şi 5 zile închisoare. În baza art. 71 alin.1 din vechiul Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II-a şi lit.b vechiul Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.( dispoziţie intrată sub autoritate de lucru judecat prin rămânerea definitivă a SP nr. 2133/15.11.2013 a Judecătoriei Braşov, şi care nu poate fi nici înlăturată şi nici înlocuită de instanţă). Deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 19.07.2012 inclusiv, până la data de 17.10.2012 inclusiv, şi perioada executată începând din 29.05.2013 la zi. Anulează vechile mandate de executare a pedepsei şi dispune emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri penale. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Stabileşte onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei în favoarea av. Valea Diana, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2015.
Hotarare 151/2015 din 22.01.2015se va reveni cu adresă la IPJ Braşov, se va efectua adresă la Judecătoria Braşov, se va cita contestatorul de la Penitenciarul Bistriţa.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014se va reveni cu adresă la IPJ Braşov şi Judecătoria Braşov.
Incheiere de sedinta din 06.11.2014se va efectua adresă la IPJ Braşov pentru a se comunica fişa de cazier judiciar a contestatorului, se va efectua adresă la Judecătoria Braşov pentru a se comunica sentinţa penală, se va cita contestatorul de la Penitenciarul Bistriţa.
Incheiere de sedinta din 02.10.2014