G***** M*******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** A***
Intimat PârâtAdmite apelul formulat de reclamanta G***** M*******,împotriva Sentinţei Civile nr.951/10 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Arad in Dosarul nr.781/108/2014,in contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** A*** . Schimbă in parte hotărârea apelată ,in sensul că admite in parte acţiunea civilă formulată de către reclamanta G***** M******* in contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** A***. Obligă pârâta să aplice un indice de corecţie de 1,17 la punctajul mediu anual, determinat pentru reclamantă conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/2010 ,cu modificările şi completările ulterioare şi cuvenit la data înscrierii iniţiale la pensie, cu începere de la data de 01.01.2013. Obligă pârâta la plata diferenţei dintre pensia corespunzătoare punctajului astfel calculat şi cea efectiv plătită ,începând cu data de 01.01.2013. Menţine in rest dispoziţiile sentinţei apelate. Fără cheltuieli de judecată. DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2014.
Hotarare 997/2014 din 22.10.2014Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi pentru a se vedea decizia Curţii Constituţionale, sesizată cu privire la dispoziţiile art. IV din OUG nr. 113/2013 ce face obiectul dosarului nr. 332/D/2014 al Curţii Constituţionale. T - 22.10.2014
Incheiere de sedinta din 17.09.2014