T***** I****
InculpatRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău . În baza art.396 alin.1, 4 CPP raportat la art.83 NCPEN stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului T***** I**** , faţă de care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin 1 NCPEN cu aplicarea art. 5 NCPEN şi art 374 CPP . În baza art.83 alin.1, 3 NCPEN amână aplicarea pedepsei închisorii şi a pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 NCPEN. de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin.1 NCPEN pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 NCPEN pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău . În baza art.404 alin.3 CPP atrage atenţia inculpatului RĂDUCANU CONSTATIN-CIPRIAN, asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art 274 alin 1 CPP obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de catre stat. Cu apel in 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi 02-10-2014
Hotarare 1948/2014 din 02.10.2014Amana pronuntarea in cauza la data de 02.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2011/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău , privind pe inculpatul T***** I**** , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice prevăzută de art. 336 alin 1 NCPEN Acordă termen la rămânerea definitivă a prezentei încheieri , când se vor cita părţile. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare Pronunţată în cameră de consiliu azi 25 - 06 -2014.
Incheiere camera preliminara din 25.06.2014