B***** E***** I****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** S******** R*****
IntimatAdmite plângerea contravenţională. Anulează procesul-verbal de contravenţie seria CP nr. 5841516/12.03.2014 încheiat de intimat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.12.2014.
Hotarare 12064/2014 din 12.12.2014Se citează martorul Dumitrache Marinică, cu mandat de aducere, fără însoţitor, potrivit disp.art.313 alin1 Cod procedură civilă, în vederea audierii. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.12.2014, pentru când se reia procedura de citare cu petentul, la adresa de domiciliu, indicată în plângerea contravenţională şi pentru când intimatul are termen în cunoştinţă, în raport de disp. art. 229 Cod proc. civilă. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 07.11.2014Încuviinţează petentului probele solicitate prin plângerea contravenţională, respectiv, proba cu înscrisuri şi proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor. Încuviinţează intimatului proba cu înscrisuri solicitată prin intermediul întâmpinării. Se citează martorul propus de petent, la adresa de domiciliu indicată în plângerea contravenţională ( f.4 dosar), în vederea audierii. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 07.11.2014, pentru când se reia procedura de citare cu petentul şi pentru când intimatul are termen în cunoştinţă, în raport de disp. art. 229 Cod proc. civilă. Cu drept de apel, odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 26.09.2014