M**** P***** D*****
InculpatŢ***** R***** l* c*********** S****** D*****
Parte vătămată PARTE CIVILĂCondamnă pe inculpatul M**** P***** D*****, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 al. 1 lit. c C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. la 6 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Respinge acţiunea civilă promovată de partea civilă ca inadmisibilă. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.11.2014.
Hotarare 2495/2014 din 18.11.2014Stabileste pronuntarea la data de 18.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2014Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2014 pentru administrarea probelor cu înscrisuri şi martori solicitate de părţi, prin apărători.
Incheiere de sedinta din 20.10.2014Amână judecarea cauzei la data de 20.10.2014 având în vedere termenul solicitat de partea vătămată pentru a lua la cunoştinţă de rechizitoriu şi respectiv de către inculpat în vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 29.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 694/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea privind pe inculpatul MARIN PETRUŞ DANIEL, trimis in judecată pentru săvâr?irea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 alin.1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul MARIN PETRUŞ DANIEL, şi fixează termen de judecată la data 29.09.2014 completul P4M2 cu citarea părţilor. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 01 august 2014.
Incheiere camera preliminara din 01.08.2014