A****** A***** M*****
CondamnatÎn baza art 4,6 din CP admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenţei aplicării legii mai favorabile din cadrul Penitenciarului Codlea cu referire la condamnatul A****** A***** M***** şi în consecinţă: Descontopeşte pedeapsa principala de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr 569/19.12.2011 a Tribunalului Dolj,definitivă prin neapelare condamnatului A****** A***** M***** , în pedepsele componente: -pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev de art 8 din L 39/2003 cu referire la art 2 alin 1 pc 18,art 323 Cp – 1969 -pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prev de art 25 din Legea nr 365/2002. Constată că în prezent Codul penal nu mai prevede infracţiunea înscrisă în art 323 Cp -1969 , iar Legea 39/2003 nu mai prevede infracţiunea prev de art 8, infracţiune care nu a fost preluată nici de dispoziţiile Codului penal în vigoare, fapta pentru care s-a dispus condamnarea numitului A****** A***** M***** fiind astfel dezincriminată şi prin urmare nu se mai execută sancţiunea aplicată pentru aceasta. Înlătură dispoziţiile art 33 lit a, 34 lit b,35 Cp din 1969. Dispune executarea în continuare a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracţiunea prev de 25 din Legea nr 365/2002, faptă care se regăseşte în art 314 alin 2 Cod penal dar şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art 66 lit a,b CP,aplicată potrivit art 6 alin 5 CP pentru această infracţiune. Cu aplicarea art 71, 64 lit a teza II, lit b Cp 1969( art 65 alin 1 CP ). Deduce din durata pedepsei de 2 ani închisoare perioada arestării preventive şi executată de la data de 7.10.2010 la data de 14.10.2010 şi de la data de 20.11.2012 la zi. La data rămânerii definitive a prezentei se anulează mandatul vechi de executare nr 647/2011 din 3.01.2012 şi se emite un nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.02.2014.
Hotarare 69/2014 din 28.02.2014Amână la pronunţarea la data de 28 februarie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2014