Dosar 796/39/2014 din 24.10.2014

recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 796/39/2014
Data dosar:
24.10.2014
Instanta:
Curtea de Apel Suceava
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.12.2014 la ora 11:00

    Complet: C12 CP
  • admite cererea

    Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate P***** L******** C*********. În temeiul art.154 alin. 6 lit.a raportat la art. 155 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată şi completată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a Sentinţei N.176/2013. din 19.03. 2013 emisă de Judecătorul pentru audienţă preliminară din cadrul Tribunalului din Taranto – Italia, definitivă la data de 28.11.2013 prin care persoana transferabilă P***** L******** C********* a fost condamnată la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de fiinţe umane prevăzută de art.81; art.601 raportat la art.600 (Cod penal italian), care îşi găseşte corespondent în art.210 alin.1 lit.a Cod penal român (limitele de pedeapsă fiind de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi). Dispune transferarea persoanei condamnate, P***** L******** C*********, într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 8 (opt) ani închisoare. Deduce din pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, perioada arestării preventive şi perioada executată de la 28.10.2012, la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei, sumă ce se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru persoana condamnată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 decembrie 2014.

    Hotarare 110/2014 din 22.12.2014
  • Sedinta din data de 11.12.2014 la ora 11:00

    Complet: C12 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 11.12.2014
  • Sedinta din data de 04.12.2014 la ora 9:30

    Complet: C12 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 04.12.2014
  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 11:00

    Complet: C12 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 18.11.2014 la ora 8:30

    Complet: C12 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 18.11.2014
  • Sedinta din data de 07.11.2014 la ora 8:30

    Complet: C12 CP
  • Amână cauza
    Incheiere de sedinta din 07.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD