D*** C*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 4 C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen., dispune amânarea aplicării pedepsei de 10 (zece) luni închisoare, stabilită în sarcina inculpatului DUŢĂ CORNEL pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. şi a art. 396 alin. 10 C. proc. pen. În temeiul art. 85 alin. 1 C. pen. pune în vedere inculpatului obligaţia de a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, prevăzut de art. 84 C. pen., următoarele măsuri de supraveghere: sa se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea; sa comunice schimbarea locului de munca; sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. şi art. 83 alin. 4 C. pen pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 alin. 1 şi 3 C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau al săvârşirii unei noi infracţiuni. În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 850 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 25.02.2015.
Hotarare 171/2015 din 25.02.2015Incheiere-cameră preliminară-În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 821/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria 3 privind pe pe inculpatul D*** C***** cercetat în stare de libertate , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev.si ped. de art.336 alin 1 din C.pen cu aplic.art.5 C.pen Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D*** C***** cercetat în stare de libertate , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev.si ped. de art.336 alin 1 din C.pen cu aplic.art.5 C.pen Stabileşte termen de judecată în data de 25.02.2015, Completul 8 Penal, urmând a fi citat inculpatul D*** C***** cercetat în stare de libertate , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev.si ped. de art.336 alin 1 din C.pen cu aplic.art.5 C.pen Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.02.2015.
Incheiere camera preliminara din 25.02.2015