L**** A***** G******
InculpatV**** S****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** C********
Parte civilăS.P. 102 : Respinge cererea formulată de către inculpatul L**** A***** G******, privind schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art.32 C.p. rap. la art.188 C.p. în infracţiunea prev. de art.194 alin.1 lit.e C.p.. În baza art.32 alin.1 C.p. rap. la art.188 C.p. cu aplicarea art.75 alin.2 lit.b C.p., art.76 alin.1 C.p.: Condamnă pe inculpatul L**** A***** G****** la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 4 luni, cu executare în condiţiile art.60 C.p.. În baza art.67 alin.2 C.p.: Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit.a,b,h,k C.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art.65 C.p.: Interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a,b,h,k C.p., cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art.399 alin.1 C.p.p.: Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat. În baza art.72 C.P.: Deduce din pedeapsa închisorii aplicate inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive, cu începere de la 21.10.2014 la zi. În baza art.112 lit.b C.p.: Confiscă obiectul folosit de către inculpat la comiterea infracţiunii ( o bucată – jumătate de foarfecă ) aflată în plicul nr.1 la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa ( Ord.176/2014 din Registrul de corpuri delicte). Restituie inculpatului L**** A***** G****** şapca de culoare bleu, aflată în plicul nr.2 la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa ( Ord.176/2014 din Registrul de corpuri delicte). În baza art.7 în ref. la art.4 lit.b din Legea nr.76/2008: Dispune prelevarea de la inculpatul L**** A***** G****** a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J. În baza art.397 C.p.p. cu aplicarea art.23 alin.3 C.p.p.: Admite acţiunea civilă formulată de către S******* C***** J******* D* U****** C******** şi de către persoana vătămată V**** S****. Obligă pe inculpatul L**** A***** G****** la plata sumei de 3.346,60 lei, către S******* C***** J******* D* U****** C********, cu titlu de despăgubiri civile ( cheltuieli avansate cu prilejul spitalizării persoanei vătămate V**** S**** ) şi către partea civilă V**** S****, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile – daune morale. În baza art.274 C.p.p.: Obligă pe inculpatul L**** A***** G****** la plata sumei de 4000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18.03.2015.
Hotarare 102/2015 din 18.03.2015Înch.f.n.: În baza art.362 C.p.p. cu aplicarea art.208 C.p.p., art.207 alin.4 C.p.p.: Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul L**** A***** G****** prin încheierea nr.164/22.10.2014 a Tribunalului Constanţa. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4.03.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 04.03.2015Înch.: A.P. pe fondul cauzei la data de 18.03.2015. A.P. asupra menţinerii măsurii arestării preventive la data de 04.03.2015.
Incheiere de sedinta din 03.03.2015TERMEN: 3 martie 2015, ora 09.00 - pentru lipsa nejustificată a martorului din lucrări
Incheiere de sedinta din 10.02.2015Înch.f.n.: În baza art.362 C.p.p. cu aplicarea art.208 C.p.p., art.207 alin.4 C.p.p.: Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul L**** A***** G****** prin încheierea nr.164/22.10.2014 a Tribunalului Constanţa. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.01.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.01.2015TERMEN: 10.02.2015 - PENTRU ADMINISTRAREA PROBEI TESTIMONIALE; ÎNCH.: Stabileşte data pron.cu privire la starea de arest preventiv a inculpatului, la 21.01.2015
Incheiere de sedinta din 20.01.2015Înch.f.n.: În baza art.362 C.p.p. cu aplicarea art.208 C.p.p., art.207 alin.4 C.p.p.: Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul L**** A***** G****** prin încheierea nr.164/22.10.2014 a Tribunalului Constanţa. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.12.2014.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 11.12.2014Înch.254: În baza art. 346 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.1864/P/2014 emis la data de 14.11.2014 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa privind pe inculpatul Lazăr Antoni-Gabriel trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art.32 C.p. rap. la art.188 C.p.. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Lazăr Antoni-Gabriel. Înaintează dosarul completului de judecată F7 în vederea stabilirii termenului de judecată şi a luării măsurilor care se impun pentru pregătirea judecăţii. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu astăzi, 10.12.2014.
Hotarare intermediara 254/2014 din 10.12.2014înch. În baza art.207 alin.2, 4 C.p.p.: Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul L**** A***** G****** prin încheierea nr.164/22.10.2014 a Tribunalului Constanţa. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu astăzi, 17.11.2014.
Incheiere camera preliminara din 17.11.2014