M***** D***** G*******
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu inculpatul , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu dreptul de a conduce suspendat, prevăzute de art. 335 alin. 2 din. N.C.pen. (fostul art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep.), obiect al cauzei penale nr. 9541/P/2013. În temeiul art. 335 alin. 2 N.C.pen condamnă inculpatul la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană cu dreptul de a conduce suspendat. În temeiul art. 81 C.pen 1969 cu aplic. art. 5 C.pen dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În temeiul art. 82 C.pen 1969 cu aplic. art. 5 C.pen stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. În temeiul art. 404 C. proc. pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art. 274 alin.1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 300 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu , din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.04.2014
Hotarare 1550/2014 din 10.04.2014Amână pronunţarea la data de 10.04.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2014