Dosar 8084/314/2014 din 04.07.2014

ultrajul (art.257 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8084/314/2014
Data dosar:
04.07.2014
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
ultrajul (art.257 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.07.2015 la ora 08:30

    Complet: C2 Old
  • Condamnare

    În baza art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 1 Cod penal şi art. 206 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul P******** M***** I***,la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj” (persoană vătămată Ursu Marius). În baza art. 67 alin. 1 Cod penal şi rap. la art. 66 alin. 3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 70 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare, pe cheltuiala persoanei condamnate. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 Cod penal stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul P******** M***** I*** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul P******** M***** I*** are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod pen. stabileşte ca inculpatul P******** M***** I*** să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 70 de zile. În baza art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. obligaţia de a executa muncă neremunerată în folosul comunităţii se va executa la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava – Centrul de Plasament „Speranţa” Suceava ori la Primăria comunei Şcheia, judeţul Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod pr.pen. cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal şi art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului P******** M***** I*** că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, precum şi că dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune ori dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu îndeplineşte obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei. În baza art. 7 rap. la art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 cu referire la pct. 23 din anexa din aceeaşi lege privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul P******** M***** I*** în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi informarea inculpatului asupra împrejurării că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Constată că inculpatul a fost reţinut în prezenta cauză pe o durată de 24 de ore de la data de 17.04.2014, ora 13.46 până la data de 18.04.2014, ora 13.46. Constată că inculpatul s-a aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar de la data de 18.04.2014 până la data de 15.12.2014 În baza art. 19, 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 Cod pr.pen. rap. la art. 1349 şi 1357 Cod Civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Ursu Adrian. Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.000 lei cu titlu de daune morale În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen., obligă inculpatul P******** M***** I*** la plata către stat a sumei de 3400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 800 lei în faza de urmărire penală şi suma de 2600 lei în faza de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.07.2015.

    Hotarare 266/2015 din 13.07.2015
  • Sedinta din data de 29.06.2015 la ora 13:00

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 13.07.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.06.2015
  • Sedinta din data de 15.06.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 29.06.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2015
  • Sedinta din data de 27.05.2015 la ora 8:30

    Complet: C3 Old
  • Amână cauza

    Respinge cererea de recuzare formulată de inculpatul Prundeanu Marius - Ilie cu privire la preşedintele completului de judecată (Completul C 2 Penal) învestit cu soluţionarea dosarului penal nr.8084/314/2014 - domnul judecător Simionescu Gabriel - Adrian, ca neîntemeiată. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2015.

    Incheiere finala dezinvestire din 27.05.2015
  • Sedinta din data de 25.05.2015 la ora 13:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Dispune înaintarea unei copii de pe încheierea de şedinţă şi de pe cererea de recuzare formulată de inculpatul P******** M***** I*** preşedintelui Judecătoriei Suceava pentru luarea măsurilor necesare repartizării acesteia în vederea soluţionării. Pe fondul cauzei, amână judecata şi acordă termen la data de 15.06.2015, pentru când: - inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2015
  • Sedinta din data de 18.05.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.05.2015, ora 13:30, pentru când: - inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2015
  • Sedinta din data de 11.05.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 18.05.2015, ora 15:00, pentru când: - inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă; - se comunică un exemplar al încheierii de şedinţă persoanei sancţionate la termenul de astăzi. Cu drept de cerere anulare/reducere amendă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2015
  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 11.05.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorul Thiel Adrian, cu mandat de aducere; - se citează martorii propuşi pe latură civilă, respectiv: Amariei Claudiu Ioan şi Ciornei Cătălin Mihai. - se emite adresă către IJJ Suceava pentru a comunica instanţei numele persoanei responsabile cu executarea mandatului de aducere privind pe martorul Thiel Adrian, în vederea amendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2015.

    Incheiere de sedinta din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 30.03.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.04.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorul Thiel Adrian, cu mandat de aducere; - se citează martorii propuşi pe latură civilă, respectiv: Amariei Claudiu Ioan şi Ciornei Cătălin Mihai. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2015.

    Incheiere de sedinta din 30.03.2015
  • Sedinta din data de 02.03.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 30.03.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorii propuşi pe latură civilă, respectiv: Amariei Claudiu Ioan şi Ciornei Cătălin Mihai. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.03.2015.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2015
  • Sedinta din data de 02.02.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 02.03.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorul Thiel Adrian cu mandate de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă; - se citează martorii propuşi pe latură civilă, respectiv: Amariei Claudiu Ioan şi Ciornei Cătălin Mihai. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.02.2015.

    Incheiere de sedinta din 02.02.2015
  • Sedinta din data de 12.01.2015 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 02.02.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorii Thiel Adrian şi Chira Corina, cu mandate de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă; - se citează martorii propuşi pe latură civilă, respectiv: Amariei Claudiu Ioan şi Ciornei Cătălin Mihai. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2015.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2015
  • Sedinta din data de 09.12.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 242 alin.1 Cod pr.pen. raportat la art. 362 alin. 1 Cod pr.pen. admite cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, dispusă prin ordonanţa nr. 1702/P/2014 din data de 18.04.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pronunţată în dosarul penal nr. 1702/P/2014 menţinută prin încheierea din data de 08.07.2014 pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, desfiinţată în parte prin încheierea nr. 165/14.07.2014 pronunţată de Tribunalul Suceava şi respectiv prin încheierea din data de 21.08.2014 pronunţată în şedinţa publică formulată de inculpatul major P******** M***** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 al.1,4 Cod penal rap. la art.193 al.1 Cod penal şi art.206 al.1 Cod penal. Nesuspensivă de executare până la rămânerea definitivă a prezentei minute. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.12.2014 ora 1330.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 09.12.2014
  • Sedinta din data de 08.12.2014 la ora 11:00

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 12.01.2015, pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorii Thiel Adrian, Radaviciute Bogdan-Ilie şi Chira Corina, cu mandate de aducere şi menţiunea de însoţire efectivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.12.2014.

    Incheiere de sedinta din 08.12.2014
  • Sedinta din data de 03.11.2014 la ora 11:00

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 08.12.2014, ora 11:00 pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează martorii Thiel Adrian, Radaviciute Bogdan-Ilie şi Chira Corina, la adresele indicate în rechizitoriu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.11.2014.

    Incheiere de sedinta din 03.11.2014
  • Sedinta din data de 06.10.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 03.11.2014, ora 11:00 pentru când: - inculpatul are termen în cunoştinţă; - partea civilă are termen în cunoştinţă; - se citează primii trei martori indicaţi în rechizitoriu, respectiv: Ailoaie Sava Bogdan, Poenaru Cezar, Ciocîrlan Gabriel. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2014.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2014
  • Sedinta din data de 21.08.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 362 alin. 2 Cod pr.pen. raportat la art. 208, art. 202 şi art. 214 Cod pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin ordonanţa din data de 18.04.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul nr. 1702/P/2014 şi menţinută prin încheierea din data de 08.07.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Suceava în dosarul nr. 8084/314/2014, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 165/14.07.2014 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalul Suceava în dosarul nr. 8084/86/2014 faţă de inculpatul P******** M***** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 Cod pen. raportat la art. 193 alin. 1 Cod pen. şi art. 206 alin. 1 Cod pen. În baza art. 208 alin. 3 rap. la art. 207 alin. 4 Cod pr.pen. rap. la la art. 215 alin. 1 şi 2 Cod pr.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** M***** I*** constând în respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei din mun. Suceava, str. 6 Noiembrie, nr. 43, bl. T4, sc. A, ap. 34, jud. Suceava (adresa de domiciliu) precum şi a locuinţei din sat Sfîntu Ilie, str. Făgăraşului, nr. 111, com. Şcheia, jud. Suceava (adresa de reşedinţă); c) să se prezinte la organul de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Suceava - Biroul Supravegheri Judiciare - desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; e) să nu se apropie de persoana vătămată Ursu Marius sau de membrii familiei acesteia şi de martorii Ailoaie Sava-Bogdan, Poenaru Cezar, Ciocârlan Gabriel, Thiel Adrian, Radaviciute Bogdan Ilie, Chira Corina sau de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** M***** I*** că în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor menţionate se poate lua faţă de el măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, organele de poliţie anterior menţionate având obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus. În baza art. 215 alin. 5 Cod pr.pen. măsura va fi comunicată inculpatului P******** M***** I***, Poliţiei Municipiului Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Poliţiei de Frontieră Române. În temeiul art. 275 alin. 3 din Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 21.08.2014, ora 1430.

    Incheiere de sedinta din 21.08.2014
  • Sedinta din data de 20.08.2014 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amână cauza

    Pronunţarea va avea loc la data de 21.08.2014.

    Incheiere de sedinta din 20.08.2014
  • Sedinta din data de 12.08.2014 la ora 8:30

    Complet: CCP2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1702/P/2014 din data de 01.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul inculpatul P******** M***** I*** trimis în judecată sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. 1,4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal şi art. 206 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P******** M***** I*** şi fixează termen de judecată în data de 6 octombrie 2014, ora 0830, sala 352, complet C2 penal pentru când se citează inculpatul şi persoana vătămată Ursu Marius, cea din urmă cu menţiunea că se poate constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătoreşti, se face notă telefonică în privinţa apărătorilor aleşi ai inculpatului, în vederea asigurării apărării, şi se solicită fişa de cazier actualizată a inculpatului. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului P******** M***** I***. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică , astăzi, 12.08.2014.

    Incheiere camera preliminara din 12.08.2014
  • Sedinta din data de 08.07.2014 la ora 8:30

    Complet: CCP2 Old
  • Amână cauza

    În baza art. 348 alin. 2 Cod pr.pen. raportat la art. 207, art. 202 şi art. 211 Cod pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin ordonanţa din data de 18.04.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul nr. 1702/P/2014, faţă de inculpatul P******** M***** I***, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 Cod pen. raportat la art. 193 alin. 1 Cod pen. şi art. 206 alin. 1 Cod pen. În baza art. 207 alin. 4 rap. la art. 215 alin. 1 şi 2 din Cod pr.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul P******** M***** I*** constând în respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei din mun. Suceava, str. 6 Noiembrie, nr. 43, bl. T4, sc. A, ap. 34, jud. Suceava (adresa de domiciliu) precum şi a locuinţei din sat Sfîntu Ilie, str. Făgăraşului, nr. 111, com. Şcheia, jud. Suceava (adresa de reşedinţă); c) să se prezinte la organul de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Suceava - Biroul Supravegheri Judiciare - organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul judeţului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de poliţie desemnat cu supravegherea sa; e) să nu se apropie de persoana vătămată Ursu Marius sau de membrii familiei acesteia şi de martorii Ailoaie Sava-Bogdan, Poenaru Cezar, Ciocârlan Gabriel, Thiel Adrian, Radaviciute Bogdan Ilie, Chira Corina sau de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod pr.pen. atrage atenţia inculpatului P******** M***** I*** că în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor menţionate se poate lua faţă de el măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, organele de poliţie anterior menţionate având obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus. În baza art. 215 alin. 5 Cod pr.pen. măsura va fi comunicată inculpatului P******** M***** I***, Poliţiei Municipiului Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 242 alin. 1 Cod pr.pen. respinge cererea inculpatului P******** M***** I***, formulată prin apărătorii aleşi, av. Bulboacă Ioan şi av. Călin Petre, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 215 alin. 9 Cod pr.pen. respinge cererea inculpatului P******** M***** I*** de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 din Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camera de consiliu, astăzi, 08.07.2014, ora 1515.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 08.07.2014
  • Sedinta din data de 07.07.2014 la ora 12:00

    Complet: CCP2 Old
  • Amână cauza

    pronunţarea va avea loc la data de 08.07.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD