Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 348 alin. 2 Cod pr.pen. raportat la art. 207, art. 202 şi art. 211 Cod pr.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar luată prin ordonanţa din data de 18.04.2014 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în dosarul nr. 1702/P/2014, faţă de inculpatul PRUNDEANU MARIUS ILIE, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 Cod pen. raportat la art. 193 alin. 1 Cod pen. şi art. 206 alin. 1 Cod pen. În baza art. 207 alin. 4 rap. la art. 215 alin. 1 şi 2 din Cod pr.pen. menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul PRUNDEANU MARIUS ILIE constând în respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei din mun. Suceava, str. 6 Noiembrie, nr. 43, bl. T4, sc. A, ap. 34, jud. Suceava (adresa de domiciliu) precum şi a locuinţei din sat Sfîntu Ilie, str. Făgăraşului, nr. 111, com. Şcheia, jud. Suceava (adresa de reşedinţă); c) să se prezinte la organul de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al IPJ Suceava - Biroul Supravegheri Judiciare - organ de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; d) să nu părăsească teritoriul judeţului Suceava, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de poliţie desemnat cu supravegherea sa; e) să nu se apropie de persoana vătămată Ursu Marius sau de membrii familiei acesteia şi de martorii Ailoaie Sava-Bogdan, Poenaru Cezar, Ciocârlan Gabriel, Thiel Adrian, Radaviciute Bogdan Ilie, Chira Corina sau de membrii familiei acestora şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art. 215 alin. 3 Cod pr.pen. atrage atenţia inculpatului PRUNDEANU MARIUS ILIE că în caz de încălcare cu rea – credinţă a obligaţiilor menţionate se poate lua faţă de el măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, organele de poliţie anterior menţionate având obligaţia de a verifica periodic respectarea de către inculpat a măsurii preventive şi a obligaţiilor ce i s-au impus. În baza art. 215 alin. 5 Cod pr.pen. măsura va fi comunicată inculpatului PRUNDEANU MARIUS ILIE, Poliţiei Municipiului Suceava, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Poliţiei de Frontieră Române. În baza art. 242 alin. 1 Cod pr.pen. respinge cererea inculpatului Prundeanu Marius Ilie, formulată prin apărătorii aleşi, av. Bulboacă Ioan şi av. Călin Petre, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În baza art. 215 alin. 9 Cod pr.pen. respinge cererea inculpatului Prundeanu Marius Ilie de modificare a conţinutului măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 din Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camera de consiliu, astăzi, 08.07.2014, ora 1515.