M***** I*** E****
ReclamantS* V******** R****** S*
PârâtM***** M****
ReclamantRespinge ca nefondată excepţia lipsei de interes a cererii introductive. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii Mărcuş Ilie-Eugen şi M***** M**** persoană desemnată cu primirea actelor de procedură fiind Dumitru Tamaş, în contradictoriu cu pârâta SC Volksbank România SA, şi în consecinţă Constată că în convenţia de credit nr. 0133576/22.11.2007 sunt stipulate clauze abuzive, respectiv: - clauza prevăzută la pct. 5 lit. a din Condiţii speciale şi pct. 3.5 din Condiţii generale, reprezentând comision de risc . Dispune anularea şi înlăturarea din convenţia de credit nr. 0133576/22.11.2007 a clauzelor abuzive constatate ca atare prin prezenta. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumelor achitate de aceţtia cu titlu de comision de risc, de la data încheierii convenţiei de credit şi până la data pronunţării prezentei, sume asupra cărora se vor calcula dobânzi legale de la data plăţii efectuate de reclamanţi şi până la plata efectuată de pârâtă a sumelor cuprinse în prezenta hotărâre. Respinge ca neîntemeiate restul petitelor. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Tg-Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.12.2014
Hotarare 5567/2014 din 19.12.2014Amână pronunţarea
Incheiere de sedinta din 08.12.2014încuviinţează proba cu interogatoriul reclamanţilor, sens în care pune în vedere pârâtei, prin reprezentant să depună la dosar punctele de întrebări pentru administrarea acestei probe; - încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei, având în vedere că acesta a depus documente justificative care atestă faptul că nu se poate prezenta la acest termen; - prorogă punerea în discuţie a excepţiilor invocate prin întâmpinare la următorul termen de judecată. - acordă termen în cunoştinţă părţilor Acordă un nou termen de judecată la data de 08.12.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2014
Incheiere de sedinta din 20.10.2014