Dosar 8149/86/2014 din 02.12.2014

refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8149/86/2014
Data dosar:
02.12.2014
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.04.2015 la ora 10:15

    Complet: C10 F Cont N
  • Admite cererea

    Respinge ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a prim- pârâtei Comisia Superioară a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a Persoanelor Vârstnice şi a lipsei calităţii procesual pasive a secund – pârâtei - Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap - Consiliul Judeţean Suceava, invocate prin întâmpinările formulate de pârâţi. Admite acţiunea formulată de reclamantul Fedorovici Gh. Axinte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociela A Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţiei Persoanelor cu Dizabilităţi - Comisia Superioară a Persoanelor Adulte cu Handicap şi Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap - Consiliul Judeţean Suceava. Anulează decizia nr. 7031/01.07.2014 şi certificatul de încadrare în grad de handicap. Obligă pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap -Consiliul Judeţean Suceava să elibereze reclamantului certificatul de încadrare în grad de handicap „ accentuat”. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată în şedinţa publică azi, 30 aprilie 2015

    Hotarare 989/2015 din 30.04.2015
  • Sedinta din data de 12.03.2015 la ora 10:30

    Complet: C10 F Cont
  • Amână cauza

    Faţă de împrejurarea că s-a comunicat la termenul de astăzi actele de procedură respectiv întâmpinarea, reclamantului prin apărătoare, pentru a se putea formula apărări vis-a-vis de excepţia formulată,

    Incheiere de sedinta din 12.03.2015
  • Sedinta din data de 12.02.2015 la ora 10:30

    Complet: C10 F Cont
  • Amână cauza

    Pentru introducerea în cauză şi citarea în calitate de pârât a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap de pe lângă Consiliul Judeţean Suceava,

    Incheiere de sedinta din 12.02.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD