M**** G* I***
PetentÎn temeiul art. 587, alin. 1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate din cadrul Penitenciarului Baia Mare, privind pe condamnatul MÎRZA IOAN, deţinut în Penitenciarul Baia Mare în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 76/2012 a Judecătoriei Dragomireşti şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 108/2012 emis de Judecătoria Dragomireşti şi atrage atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 61 din Codul penal din 1969. Condamnatul îşi stabileşte domiciliul în Rozavlea, nr. 997, judeţul Maramureş. În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, care se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către apărătorul desemnat din oficiu, av. Balea Dumitru. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 10.02.2014.
Hotarare 262/2014 din 10.02.2014