C*** I* C****
PetentAdmite cererea formulată de condamnatul-petent C.C. şi în consecinţă: În temeiul art. 140, indice 1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, recunoaşte pe teritoriul României Sentinţa penală din 19 martie 2013 a Tribunalului de Mare Instanţă Bordeaux - Camera 5 - JIRS, nr. minută 1545, nr. parchet 10340000185, definitivă prin neapelare faţă de petentul cetăţean român C.C., prin care, faţă de acesta, s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la grup organizat în vederea punerii la cale de furturi în grup şi soldate cu degradări, faptă prevăzută de art. 450-1, alin. 1, alin. 3 Cod penal francez; tăinuire în grup organizat a unor bunuri provenite din furt soldat cu distrugere sau degradare, faptă prevăzută de art. 321-1, alin. 1, alin. 2, art. 321-2, 20 , art. 311-4, 80 , art. 311-1, art. 132-71 Cod penal, şi pedepsită prin art. 321-2, alin. 1, art. 321-3, art. 321-9, art. 321-10, art. 321-11, art. 311-14, 10, 20, 30, 40, 60 Cod penal. Constată că, prin aceeaşi hotărâre, s-a aplicat petentului pedeapsa complementară a confiscării sumei de 5000 lire sterline plasate sub sechestru prin Ordonanţa DIICOT Biroul Teritorial Cluj în 7 aprilie 2011. Constată că infracţiunile săvârşite pe teritoriul francez şi pentru care petentul a fost condamnat corespund în legislaţia română infracţiunilor de: asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323, alin. 1 din 1969, şi tăinuire, prevăzută şi pedepsită de art. 221 Cod penal din 1969. Constată că petentul a fost arestat în cauză pe teritoriul Franţei în perioada 13.04.2011 - 23.04.2014. În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petent. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 decembrie 2014.
Hotarare 2772/2014 din 15.12.2014Amână pronunţarea la data de 15.12.2014, ora 14:00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2014Raportat lipsa răspunsului din partea autărităţilor judiciare din Franţa şi pentru a se reveni cu o nouă adresă, cu acelaşi conţinut
Incheiere de sedinta din 17.11.2014Mumeşte traducător, pentru a traduce adresa ce urmează a fi înaintată autorităţilor franceze.
Incheiere de sedinta din 10.10.2014Pentru solicitarea unor relaţii la Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux
Incheiere de sedinta din 06.10.2014