S***** B***** I****
CondamnatÎn baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen., admite contestaţia la executare, urmare a cererii formulată de condamnatul S***** B***** I****, deţinut în Penitenciarul Vaslui, privind aplicarea legii penale mai favorabile. În baza art. 4 Noul Cod penal şi art. 3 din Legea nr. 187/2012, constată intervenită legea penală de dezincriminare prin intrarea în vigoare a Legii 289/2009, cu privire la infracţiunea de furt calificat, în forma prevăzută de art. 208 al.1- 209 alin.1 lit. a,e Cod penal din 1968, pentru care S***** B***** I**** a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 211/2013 a Judecătoriei Bârlad. Constată că fapta săvârşită în majorat de condamnatul S***** B***** I****, este prevăzută de art. 208 alin.1 cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 Cod pr.pen., art. 74 alin.1 lit.c şi art. 76 Cod penal din 1968 are corespondent în Noul Cod penal, fiind incriminată la infracţiunea de furt prev. de art. 228 Noul Cod penal cu aplicarea art. 396 alin.10 N.Cod pr.pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 4 luni la 2 ani sau amendă, în raport cu care, verificând incidenţa art. 76 N.Cod pen., pedeapsa definitiv aplicată, de 6 luni închisoare, nu depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă. Descumulează pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare ani închisoare aplicată prin sentin?a penală nr. 211/2013 a Judecătoriei Bârlad, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii de furt simplu, în forma prevăzută de art. 208 al.1 208 alin.1 cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.7 Cod pr.pen., art. 74 alin.1 lit.c şi art. 76 Cod penal din 1968 ?i - pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2, cu aplicarea art. 99 al.3, art. 74 alin.1 lit.c, al.2, art. 76 Cod penal din 1968, aplicată prin sentinţa penală nr. 614/2010 a Judecătoriei Bârlad. În temeiul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 şi art. 134 alin. 2 din Noul Cod penal, înlocuieşte pedeapsa unică de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 614/2010 a Judecătoriei Bârlad inculpatului S***** B***** I****, pentru fapta din minorat, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 luni. În baza art.22 alin.1 L.P.A. a Noului Cod penal, menţine măsura revocării suspendării condiţionate din executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.2, cu aplicarea art. 99 al.3, art. 74 alin.1 lit.c, al.2, art. 76 Cod penal din 1968, aplicată prin sentinţa penală nr. 614/2010 a Judecătoriei Bârlad. În baza art. 22 alin.4 lit.b L.P.A. a Noului Cod penal raportat la art. 129 alin.2 lit.b N.Cod penal, majorează pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată inculpatului S***** B***** I**** pentru fapta din majorat, cu 3 luni închisoare (durată mai mare de 1 din măsura educativă), condamnatul S***** B***** I**** urmând să execute pedeapsa finală de 9 luni închisoare în regim privativ de libertate. În temeiul art. 21 alin. 4 din Legea nr. 187/2012, deduce din durata pedepsei aplicate, perioada executată începând cu data de 13.09.2013 la zi. Retrage MEPI emis în baza sentin?ei penale nr. 211/2013 a Judecătoriei Bârlad şi dispune emiterea unui nou mandat la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Prezenta hotărâre se va comunica Administraţiei Penitenciarului Vaslui. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.03.2014.
Hotarare 538/2014 din 14.03.2014Amână pronunţarea pentru 14.03.2014.
Incheiere de sedinta din 27.02.2014