B**** A* A********
InculpatCondamnă pe inculpatul BANTA ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunilor de: - conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, - uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal din 1969, contopeşte pedepsele de mai sus în cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 861 şi 862 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. În baza art. 863 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Datele prevăzute la literele b), c) şi d) se comunică serviciului menţionat la litera a). În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, impune inculpatului obligaţia să nu conducă nici un vehicul. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 863 alin. 3 lit. a Cod penal din 1969 se face de Serviciul de Probaţiune Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal din 1969 şi, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 274 Cod procedură penală obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 350 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2014.
Hotarare 2594/2014 din 19.11.2014La data de 19.11.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2014În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei şi dispune începerea judecăţii.
Incheiere camera preliminara din 17.09.2014