Dosar 836/97/2014 din 31.01.2014

expropriere DISJUNS DIN DOSAR TRIBUNAL HUNEDOARA NR.1635/97/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 836/97/2014
Data dosar:
31.01.2014
Instanta:
Tribunalul Hunedoara
Departament:
SECTIA I-a CIVILA
Obiect:
expropriere DISJUNS DIN DOSAR TRIBUNAL HUNEDOARA NR.1635/97/2013
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii A**** V*******, I*** Z*****, Doda Anemona-Mihaela, Duciuc Vasile – decedat pe parcurul procesului – prin moştenitor Duciuc Vasile Răzvan, Nistor Laurenţiu, Sîrbu Mircea Octavian – decedat pe parcursul procesului – prin moştenitor Sîrbu Marius, Cornea Stela Lucia, Mic Ion, Mic Valeria şi Andrei Mariana Lucia în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin CNAIR S.A. şi în fond: Constată că reclamanţii au calitatea de persoane expropriate cu privire la următoarele terenuri, pentru: -A**** V******* – 297 mp; -Doda Anemona-Mihaela – 859 mp; -Duciuc Vasile – 4497 mp; -Nistor Laurenţiu – 1346 mp; -Sîrbu Mircea Octavian şi Cornea Lucia Stela – 15.628 mp din care pentru suprafaţa de 11.276 mp se dispune exproprierea suplimentară; -Mic Ion, Mic Valeria şi Andrei Mariana Lucia – 6731 mp din care pentru suprafaţa de 4034 mp se dispune exproprierea suplimentară; -I*** Z***** – 2119 mp Obligă pe pârâtul Statul Român prin CNAIR S.A. să plătească reclamanţilor sau moştenitorilor acestora următoarele sume cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenurilor expropriate astfel, pentru: -A**** V******* – 4621 lei; -Doda Anemona-Mihaela – 13.366 lei; -Duciuc Vasile Răzvan (moştenitor pentru Duciuc Vasile) – 82.743 lei; -Nistor Laurenţiu – 22.955 lei; -Cornea Stela Lucia şi Sîrbu Marius (moştenitor pentru Sârbu Mircea Octavian) – 242.859 lei; -Mic Ion, Mic Valeria şi Andrei Mariana Lucia – 103.523 lei; -I*** Z***** – 32.888,8 lei; Anulează în parte hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise pentru reclamanţi de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010-Brănişca cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate pentru terenurile expropriate acestora. Respinge în rest acţiunea. Obligă pe pârât să plătească moştenitoarei reclamanţilor/moştenitorilor acestora suma de 9013 lei cheltuieli de judecată în fond. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.11.2019.

    Hotarare 1277/2019 din 22.11.2019
  • Sedinta din data de 21.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână pronunţarea

    În temeiul disp. art. 339 alin. 2 raportat la art. 331 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă dispune darea în debit a reclamanţilor pentru suma de 2100 lei reprezentând diferenţă onorariu expert. Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 22 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.11.2019
  • Sedinta din data de 19.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână pronunţarea

    Având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 21 noiembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2019
  • Sedinta din data de 12.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a oferi părţilor posibilitatea de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea asupra cauzei la data de 19.11.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2019
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a oferi părţilor posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul răspunsului la obiecţiuni, exemplarul pârâtei urmând a fi comunicat cu adresă.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 10.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamanţii să achite onorariile suplimentare ale experţilor, precum şi pentru a se reveni cu adresă către experţi.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâtului răspunsul la obiecţiuni depus la dosar, precum şi pentru ca reclamanţii să achite diferenţa de onorariu expert.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2019
  • Sedinta din data de 28.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă expertului evaluator cu solicitarea de a evalua terenurile rămase fără acces pentru fiecare reclamant, precum şi pentru ca reclamanţii să achite diferenţa de onorariu.

    Incheiere de sedinta din 28.05.2019
  • Sedinta din data de 07.05.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica pârâtului răspunsul la obiecţiuni depus la dosarul cauzei. Încuviinţate onorariile suplimentare solicitate de către experţii Toma Paul Gabriel şi Nistor Ioan Ironim.

    Incheiere de sedinta din 07.05.2019
  • Sedinta din data de 26.03.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru ca experţii să formuleze răspuns la obiecţiunile reclamanţilor.

    Incheiere de sedinta din 26.03.2019
  • Sedinta din data de 22.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se reveni cu adresă către comisia de experţi, în vederea completării raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2019
  • Sedinta din data de 10.01.2019 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    În vederea completării raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 10.01.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se reveni cu adresă către comisia de experţi, în vederea completării raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2018
  • Sedinta din data de 18.09.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Încuviinţat repunerea cauzei pe rol. Dispus înlocuirea domnului expert Lupea Vasile, care a decedat, cu domnul expert Toma Paul Gabriel. Pentru a se reveni cu adresă către comisia de experţi în vederea completării raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2018
  • Sedinta din data de 23.04.2018 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    Suspendată judecata în baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.

    Incheiere suspendare din 23.04.2018
  • Sedinta din data de 11.12.2017 la ora 09:00

    Complet: C2 Fond
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    Suspendată judecata în baza art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.

    Incheiere suspendare din 11.12.2017
  • Sedinta din data de 31.10.2017 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se reveni cu adresă către comisia de experţi, în vederea completării raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 31.10.2017
  • Sedinta din data de 19.09.2017 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU CA EXPERŢI SĂ RASPUNSĂ LA OBIECTIUNI ŞI SĂ AIBĂ ÎN VEDERE CD DEPUS DE PÂRÂT.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2017
  • Sedinta din data de 13.06.2017 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    FAŢĂ DE LIPSA RĂSPUNSULUI LA OBEICTIUI

    Incheiere de sedinta din 13.06.2017
  • Sedinta din data de 02.05.2017 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    FAŢĂ DE LIPSA RASPUNSULUI LA ADRESA EMISĂ DE INSTANŢĂ CĂTRE PÂRÂT CU PRIVIRE LA VARIANTA FINALĂ DE EXPROPRIERE. FAŢĂ DE LIPSA RASPUNSULUI LA OBIECTIUNI

    Incheiere de sedinta din 02.05.2017
  • Sedinta din data de 21.03.2017 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU STUDIUL ŞI COMUNICAREA RASPUNSULUI LA OBIECTIUNI DEPUS DE EXPERTUL LUPEA. FAŢĂ DE LIPSA RASPUNSULUI LA ADRESA EMISĂ DE INSTANŢĂ CĂTRE PÂRÂT CU PRIVIRE LA VARIANTA FINALĂ DE EXPROPRIERE

    Incheiere de sedinta din 21.03.2017
  • Sedinta din data de 07.02.2017 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU COMPLETAREA RAPORTULUI CONFORM OBEICTIVELOR INSTANŢEI ŞI ALE RECLAMANŢILOR. PENTRU EMITEREA ADRESEI CĂTRE PÂRÂT PENTRU A COMUNICA SUPRAFETELE EXPRORPIATE SUPLIMENTAR RECLAMANŢILOR ÎN BAZA HG 631/2016, 680/2015 ŞI SĂ DEPUNĂ TRASEUL FINAL AL CORIDORULUI EXPORPRIAT SUPLIMENTAR. REVINE ASUPRA AMENZII EXPERTILOR.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2017
  • Sedinta din data de 29.11.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU STUDIUL RASPUNSULUI LA OBIECTIUNI

    Incheiere de sedinta din 29.11.2016
  • Sedinta din data de 18.10.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    ÎNCUVIINŢAT OBIECTIUNILE RECLAMANŢILOR ŞI PENTRU A RASPUNDE ACESTORA.

    Incheiere de sedinta din 18.10.2016
  • Sedinta din data de 06.09.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU STUDIUL RASPUSNULUI LA OBEICTIUNI ŞI COMUNICAREA ACESTUIA CU PÂRÂTUL.

    Incheiere de sedinta din 06.09.2016
  • Sedinta din data de 14.06.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    ÎNCUVIINŢAT OBIECTIUNILE PĂRŢILOR ŞI PENTRU CA EXPERTII SĂ RASPUNDĂ. EMITE ADRESĂ CĂTRE PÂRÂT LA SEDIUL CENTRAL PENTRU A DEPUNE DECIZIA DE EXPROPRIERE

    Incheiere de sedinta din 14.06.2016
  • Sedinta din data de 03.05.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea şi studiul raportului de expertiză şi formularea eventualelor obiecţiuni,

    Incheiere de sedinta din 03.05.2016
  • Sedinta din data de 22.03.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru ca experţii să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză ,

    Incheiere de sedinta din 22.03.2016
  • Sedinta din data de 23.02.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    Pentru a se achita diferenţa de onorariu, în cuantum de 1.000 lei, pentru a se comunica raportul de expertiză şi pentru ca reclamanţii să-şi precizeze poziţia cu privire la adresa depusă la dosar de către pârât,

    Incheiere de sedinta din 23.02.2016
  • Sedinta din data de 26.01.2016 la ora 11:00

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    REDUS ONORARIUL EXPERTILOR LA SUMA DE 4.000 LEI. PENTRU A SE DEPUNE RAPORTUL DE EXPERTIZĂ ŞI PENTRU PLATA ONORARIULUI. SE EMITE ADRESĂ CĂTRE PÂRÂT.

    Incheiere de sedinta din 26.01.2016
  • Sedinta din data de 02.12.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU REVENIREA CU ADRESĂ CĂTRE PRIMĂRIA BRĂNIŞCA SUB SANCTIUNEA APLICĂRII AMENZII JUDICIARE ŞI PENTRU DEPUNEREA UNUI EX. AL RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2015
  • Sedinta din data de 21.10.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU CA RECLAMANŢII SĂ ACHITE JUMĂTATE DIN ONORARIUL EXPERŢILOR- 2000 LEI SUB SANCTIUNEA SUSPENDĂRII CAUZEI ŞI PÂRÂTUL SĂ DEPUNĂ DECIZIA DE EXPROPRIERE, IAR EXPERTII UN EXEMPLAR AL RAPORTULUI

    Incheiere de sedinta din 21.10.2015
  • Sedinta din data de 09.09.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU CA RECLAMANŢII SĂ ACHITE JUMĂTATE DIN ONORARIUL EXPERŢILOR ŞI PENTRU CA EXPERŢII SĂ DEPUNĂ 1 EX. AL RAPORTULUI.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2015
  • Sedinta din data de 10.06.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    ADMIS IN PRINCIPIUL CEREREA DE INTERVENŢIE A INT. BETEA MIRON ŞI CRIŞAN ARON PETRU ŞI PENTRU COMUNICAREA CU PÂRÂTUL. PERNTRU DEPUNEREA ACTELOR PENTRU CEILALTI INTERVENIENŢI. REVENIRE CU ADRESE EXPERŢILOR

    Incheiere de sedinta din 10.06.2015
  • Sedinta din data de 13.05.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    LIPSA RAPORT DE EXPERTIZĂ.

    Incheiere de sedinta din 13.05.2015
  • Sedinta din data de 01.04.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    LIPSA RAPORT DE EXPERTIZĂ. RESPINS CEREREA DE INTERVBENTIE PENTRU FORRAY LILIANA CA INADMISIBILĂ.

    Incheiere de sedinta din 01.04.2015
  • Sedinta din data de 18.02.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    FAŢĂ DE CEREREA DE INTERVENŢIE DEPUSĂ ŞI FAŢ ĂDE LIPSA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2015
  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 10:30

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Termen intermediar

    Potrivit Hotărârii CSM nr. 1147/30.10.2014, începând cu data de 01.01.2015, Secţia I civilă s-a desfiinţat şi s-a înfiinţat Secţia I-a Civilă. Potrivit Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 42/22.12.2014, completul C2 Fond a preluat toate cauzele completului C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ

  • Sedinta din data de 21.01.2015 la ora 10:30

    Complet: C2 Fond
  • Amână cauza

    PENTRU EFECTUAREA ADRESELOR CĂTRE EXPERŢI ÎN VEDEREA EFECTUĂRII RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2015
  • Sedinta din data de 03.12.2014 la ora 10:30

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamanţii să depună la dosar un tabel cu toţi reclamanţii, cu nume şi prenume, având CNP-ul indicat, poziţia din Anexa la Hotărârea de Guvern nr.844/2014 şi calitatea fiecărui reclamant -expropriat sau moştenitor, sub sanctiunea art.155 indice 1 cpc

    Incheiere de sedinta din 03.12.2014
  • Sedinta din data de 22.10.2014 la ora 10:30

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamanţii să depună la dosar un tabel cu toţi reclamanţii, cu nume şi prenume, având CNP-ul indicat, poziţia din Anexa la Hotărârea de Guvern nr.844/2014 şi calitatea fiecărui reclamant -expropriat sau moştenitor

    Incheiere de sedinta din 22.10.2014
  • Sedinta din data de 10.09.2014 la ora 10:30

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Amână cauza

    PENTRU CA PÂRÂTA SĂ DEPUNĂ LA DOSAR PENTRU TOŢI RECLAMANŢII HOTĂRÂRILE DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR ŞI SĂ-ŞI TRIMITĂ REPREZENTANT ÎN INSTANŢĂ

    Incheiere de sedinta din 10.09.2014
  • Sedinta din data de 04.06.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Amână cauza

    pentru a se depune acte

    Incheiere de sedinta din 04.06.2014
  • Sedinta din data de 23.04.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Amână cauza

    PENTRU ACHITAREA ONORARIULUI PROVIZORIU ŞI DEPUNEREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE A RECLAMANŢILOR.

    Incheiere de sedinta din 23.04.2014
  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 09:00

    Complet: C5 FOND CIVIL MIN.PROP.INTELEC.PJ
  • Amână cauza

    PENTRU ACHITAREA ONORARIULUI PROVIZORIU ŞI DEPUNEREA ACTELOR DE STARE CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE A RECLAMANŢILOR.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD