Ţ***** V*******
PetentI************ D* P****** A* J******** G*****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Ţ***** V******* în contradictoriu cu IPJ Galaţi. Anulează în parte procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria CP nr.5012624/02.03.2014, în sensul că reţine în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.108 alin.1 lit.a pct.4 din OUG nr.195/2002R, respectiv depăşirea cu 10-20 km./h a vitezei maxime admise. Menţine sancţiunea principală a amenzii contravenţionale redusă la două puncte de amendă (în cuantum de 170 lei), aplică petentului sancţiunea complementară a 2 puncte de penalizare şi înlătură măsura sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce şi a măsurii tehnico-administrativă a reţinerii permisului de conducere. Menţine în rest procesul verbal atacat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tecuci, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2014.
Hotarare 1476/2014 din 18.09.2014Pentru lipsa martorului ce va fi citat cu mandat de aducere , amana cauza la data de 18.09.2014
Incheiere de sedinta din 04.09.2014PENTRU ADMINISTRARE DE PROBE , AMANA CAUZA LA DATA DE 04.09.2014.
Incheiere de sedinta din 26.06.2014Pentru a se solicita inscrisuri de la intimata , amana cauza la data de 26.06.2014.
Incheiere de sedinta din 29.05.2014