B**** E******* J*********** T****** N*****
PetentI**** C****** L****** I** S******* S* A*** L****** I** S**
CreditorS* A************** S**
DebitorÎn temeiul dispoziţiilor art. 650 alin. 2 din Codul de procedură civilă republicat raportate la prevederile art. 200 alin. 3, alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă republicat, cu referire la dispoziţiile art. 679 din Codul de procedură civilă republicat, Dispune anularea cererii privind autorizarea intrării cu concursul forţei publice în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri, întemeiată pe dispoziţiile art. 679 alin. 2 din Codul de procedură civilă republicat, formulată de petentul – executor judecătoresc Tănasie Neluţu, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea cererii de către petent, respectiv aceasta nu a indicat: numele, prenumele sau denumirea, precum şi domiciliul sau reşedinţa ori sediul persoanei fizice sau juridice care deţine imobilul – spaţiu situat în incinta Morii de grâu şi porumb Malu – Mare din localitatea Malu – Mare, judeţul Dolj – unde a fost identificat bunul mobil menţionat în cuprinsul cererii şi unde se solicită autorizarea de a intra cu forţa publică. Cu drept pentru petent de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iulie 2014.
Incheiere finala dezinvestire din 02.07.2014