Dosar 8478/327/2014 din 03.11.2014

furtul calificat (art.229 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8478/327/2014
Data dosar:
03.11.2014
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
furtul calificat (art.229 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.07.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Soluţionare

    A. În temeiul art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) alin. (2) lit. b) NCP cu aplicarea art. 5 NCP, condamnă inculpatul D***** M****** la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii, în seara de 04.04.2013, a infracţiunii de furt calificat pe timp de noapte prin violare de domiciliu. În temeiul art. 67 NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, în condiţiile art. 68 NCP. În temeiul art. 65 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) NCP, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile art. 65 alin.(3) NCP. B. În temeiul art. 64 lit. h) din OUG nr. 23/2008, republicată, raportat la art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) NCP, cu aplicarea art. 5 NCP condamnă inculpatul D***** M****** la o pedeapsă de 60 zile-amendă, în cuantum de 900 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 39 alin. (1) lit. d) NCP, cu aplicarea art. 5 NCP, contopeşte pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 60 zile-amendă, în cuantum de 900 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an, inculpatul D***** M****** urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare şi 60 zile-amendă, în cuantum de 900 lei şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 19 NCPP şi art. 397 NCPP, raportat la art. 1349 Cod civil admite acţiunea civilă a părţilor civile B******** D***** V******* şi D****** I*** şi obligă inculpatul D***** M****** la plata către partea civilă B******** D***** V******* a sumei de 120 lei, cu titlu de daune materiale, respectiv la plata către partea civilă D****** I*** a sumei de 40 lei, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 19 NCPP şi art. 397 NCPP, raportat la art. 1349 Cod civil admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFEREI „DELTA DUNĂRII” şi obligă inculpatul D***** M****** la plata sumei de 74,26 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale. În temeiul art. 274 alin.(1) NCPP, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 850 lei. În temeiul art. 272 alin. (1) NCPP dispune avansarea onorariului apărătorului din oficiu Popescu Mădălina în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Tulcea. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 02.07.2015.

    Hotarare 866/2015 din 02.07.2015
  • Sedinta din data de 23.06.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea 02.07.2015

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2015
  • Sedinta din data de 26.05.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    faţă de lipsa martorilor

    Incheiere de sedinta din 26.05.2015
  • Sedinta din data de 28.04.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    administrare probatoriu

    Incheiere de sedinta din 28.04.2015
  • Sedinta din data de 24.03.2015 la ora 10:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    În temeiul art. 346 alin. (2) NCPP, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 21.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 1618/P/2013. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D***** M******, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1)– art. 229 alin. (1) lit. b) alin. (2) lit. b) NCP respectiv deţinere şi transport fără documente legale a peştelui, prevăzută de art. 64 lit. h) din OUG nr. 23/2008, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) NCP şi art. 5 NCP Fixează termen de judecată la data de 28.04.2015. Se citează inculpatul, părţile vătămate şi custodele, respectiv se solicită IPJ Tulcea eliberarea copiei cazierului judiciar actualizat al inculpatului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 24.03.2015.

    Incheiere camera preliminara din 24.03.2015
  • Sedinta din data de 17.03.2015 la ora 08:30

    Complet: PCPF2
  • Amână cauza

    Admite cererea referitoare la anularea amenzii judiciare in cuantum de 500 lei aplicata prin Încheierea din 10.03.2015 în dosarul cu nr. 8478/327/2014 al Judecătoriei Tulcea, d-lui avocat Turcu Cătălin. Dispune anularea amenzii judiciare aplicate. Definitiva. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 17.03.2015.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2015
  • Sedinta din data de 10.03.2015 la ora 10:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    faţa de lipsa de apărare a inculpatului

    Incheiere de sedinta din 10.03.2015
  • Sedinta din data de 24.02.2015 la ora 10:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    pentru indeplinirea procedurii de citare cu partea văt.D.I.

    Incheiere de sedinta din 24.02.2015
  • Sedinta din data de 27.01.2015 la ora 13:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    pentru indeplinirea procedurii de citare cu părtile vătămate

    Incheiere de sedinta din 27.01.2015
  • Sedinta din data de 16.01.2015 la ora 10:00

    Complet: PCPF1
  • Amână cauza

    pentru îndeplinirea procedurii de citare

    Incheiere de sedinta din 16.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD