D**** M*****
Apelant InculpatS*** O** P***** S**
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul D**** M***** împotriva sentinţei penale nr. 121 pronunţată la data de la 30 aprilie 2014 de către Judecătoria Câmpina, îndreptată prin încheierea din datade 20.05.2014 a aceleiaşi instanţe, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală, şi pronunţând o nouă hotărâre: În baza art.91 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art.92 din acelaşi cod. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul D**** M***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile. Conform art.94 Cod penal, datele prevăzute de art.93 alin. 1 lit.c)-e) din acelaşi cod se comunică Serviciului de Probaţiune Prahova, care va lua toate măsurile necesare pentru asigurarea executării obligaţiei prevăzute de art.93 alin.3 Cod penal de către inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra respectării dispoziţiilor art.96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.399 alin.3 lit.b Cod procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la data de 23 ianuarie la zi. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 iunie 2014.
Hotarare 702/2014 din 25.06.2014