B****** R***** I*****
PetentÎn baza art. 587 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal anterior cu aplicarea art. 5 Cod penal, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petentul Borşanu Robert Iulian, în prezent aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Arad şi dispune rediscutarea situaţiei petentului în termen de 6 luni de la data îndeplinirii fracţiei obligatorii prevăzute de lege. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad a sumei de 100 lei reprezentând onorar avocat din oficiu. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 06 iunie 2014.
Hotarare 1585/2014 din 06.06.2014T:06.06.2014-pentru a se prezenta apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnat, acesta urmând să dovedească şi motivele absenţei la termenul prezent
Incheiere de sedinta din 30.05.2014T.30.05.2014-pentru a se solicita de la Penitenciarul Arad relaţiile necesare soluţionării cauzei
Incheiere de sedinta din 23.05.2014