D****** S**** F*****
PetentU************ S**** H****
IntimatM********* E******** Ş* C********* Ş**********
Chemat în garanţieRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MINISTERULUI EDUCAŢIEI NAŢIONALE invocată de acest pârât. Admite în parte acţiunea având ca obiect „obligare emitere act administrativ” formulată de reclamantul D****** S**** F***** în contradictoriu cu pârâta U************ S**** H**** şi chematul în garan?ie MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE. Obliga parata U************ S**** H**** sa elibereze, în favoarea reclamantului, diploma de licenţă conform studiilor absolvite şi examenului de licenţă promovat în sesiunea iulie 2009. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea la plata penalităţilor. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Educaţiei Naţionale. Obligă chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamant, cât şi să plătească pârâtei Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti suma de 670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţata in şedinţa publica, azi, 10.06.2015.
Hotarare 1342/2015 din 10.06.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 10.06.2015 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.06.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.06.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la 04.06.2015 Cu drept de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.05.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2015