Dosar 860/120/2014 din 02.04.2014

sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 860/120/2014
Data dosar:
02.04.2014
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Contestatie NCPP

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.04.2014 la ora 09:00

    Complet: 1FPa
  • Admis

    Admite contestaţia formulată de condamnatul R****** V***** împotriva sentinţei nr.170/04.03.2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care o desfiinţează şi în consecinţă; În baza art. 23 din Legea 255/2013, admite sesizarea Comisiei de evaluare a dosarelor de penitenciar din cadrul Penitenciarului Mărgineni, privind aplicarea legii penale mai favorabile. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentinţa nr. 94/17 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Teleorman definitivă prin decizia penală nr.2577/22.05.2002 în pedepsele principale componente: - 9 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 3 şi 4 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 41 alin.2 şi art.37 lit.b Cod penal din 1969; - 15 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal din 1969 şi art.37 lit.b Cod penal din 1969; - 8 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5 Cod penal din 1969 şi art.37 lit.b Cod penal din 1969; În baza art. 6 cod penal şi art. 4 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, rap. la art. 244 alin.1 şi 2 Cod penal reduce fiecare din cele 3 pedepse la câte 5 (cinci ) ani închisoare. În baza disp art. 39 lit b Cod penal dispune contopirea acestor pedepse, aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, adică de 3 ani şi 4 luni închisoare, urmând ca în final, condamnatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ( opt) ani şi 4 (patru) luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei de condamnare. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr.118/2001 din 7 iunie 2002 emis de Tribunalul Teleorman şi emiterea unui nou mandat în sensul celor dispuse prin prezenta. Deduce perioada executată de la 25.06.2013, la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Dispune plata avocatului din oficiu pentru contestatorul R****** V***** în sumă de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2014.

    Hotarare 129/2014 din 25.04.2014
  • Sedinta din data de 04.04.2014 la ora 09:00

    Complet: 1FPa
  • Alte cauze

    În baza art.476 alin.4 Cod procedură penală suspendă judecata contestaţiei formulate de condamnatul R****** V***** până la soluţionarea de către ICCJ a sesizărilor formulate în baza art.475 Cod procedură penală privind modul de aplicare a disp. art. 6 Cod penal, respectiv sesizarea nr.1/1/2014/HP/P. Termen de control – 25.04.2014. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04.04.2014.

    Incheiere suspendare din 04.04.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD