M**** P***** N******
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de către inculpatul M**** P***** N****** împotriva sentinţei penale nr. 850/05.12.2013 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte, desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând: După înlăturarea sporului de 6 luni, descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în pedepsele componente. Conf. art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată celor 6 fapte de uz de fals din disp. art. 291 teza I cod penal din 1969, în disp. art. 323 teza I cod penal, cu aplic. art. 5 cod penal, menţinând pedepsele de câte 9 luni închisoare aplicate de prima instanţă. În baza disp. art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 cod penal contopeşte toate cele 12 pedepse aplicate inculpatului, urmând ca acestuia să i se stabilească pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, fără a se mai aplica spor de pedeapsă. Menţine aplicarea disp. art. 81 cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 cod penal, privind suspendarea condiţionată a pedepsei, pe un termen de încercare de 3 ani stabilit în conformitate cu art. 82 cod penal din 1969. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu parţial al apărătorului din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.02.2014.
Hotarare 63/2014 din 13.02.2014Conform art.10 alin.2 din Legea nr.255/2013 recalifică calea de atac din recurs în apel.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014